Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Cernea și juratul pe Biblie: ziua în care papagalul mi-a devenit simpatic

Publicat in Academia Catavencu, vineri 21 decembrie 2012 ·

Recunosc, nu mă prea dau în vânt după Remusică Cernea. Adică bun, are plete și tricou cu Pink Floyd. Să zicem că dacă aș fi fost în clasa a IX-a, mi-aș fi dat palme cu picioru’ că n-am 18 ani și nu pot să votez. La o privire nici măcar foarte atentă însă, îți dai seama că stimabilul este doar un papagal care vrea și el să parvină (pentru cunoscători, cam asta voia să facă încă din studenție, când organiza el fel de fel de proteste ca să atragă gagici) cu orice preț, astfel încât, la primul semn al lui Ponta, s-a făcut preș în fața marelui dottore al patriei de-i mai rămânea să-și scrie cu pixul pe față doar „WELCOME”.

Totuși, la depunerea jurământului în plenul Camerei Deputaților, el le-a dat-o colegilor săi direct pe partea religioasă, s-a ferit de Biblie ca diavolul de tămâie și a înlocuit formula „Așa să mă ajute Dumnezeu!” cu „Jur pe onoare și conștiință”. Bine, putem să ne întrebăm în ce măsură Remusică fără frică o fi având vreun dram de onoare, doar că, cel puțin la nivelul secularismului, este, măcar, destul de consecvent.

Dacă memoria nu mă-nșală, Cernea este primul parlamentar român din istorie care a refuzat să jure pe Biblie. Iar pentru asta, fie că vă place omul sau nu, eu consider că ecologistul apărător al păpădiilor și lăcustelor de baltă merită o mare bilă albă. Dintotdeauna m-am întrebat cum se face că, în secolul 21, într-un stat laic, separat și independent cum ar veni de orice religie, aleșii neamului ori membri ai executivului jură cu mâna pe o colecție de basme de acum 2.000 de ani. Pentru că de ce, cum ar zice un alt parlamentar mai de soi de-ai noştri, vajnic apărător al creștinismului? Din câte văd, până acum sistemul ăsta și așa nu a prea funcționat: după ce și-au pus mâinile puhave pe cartea sfânta, alde Cătălin Voicu, Elena Udrea ori Relu Fenechiu au furat cu un spor de zici că Dumnezeu nu doar că le-a dat, ci le-a și băga

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Niţă - Împreună facem istorie pentru această ţară frumoasă şi sunt foarte fericit

News.ro acum 13 minute
Florin Niţă a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că este foarte fericit pentru că face parte dintr-o echipă care face istorie pentru “această ţară frumoasă”. “Sunt fo

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 44 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum 58 minute
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 8 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 47 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°