Slavomir Rawicz a trăit între 1915 şi 2004, a fost locotenent în armata polonă dinaintea celui de-al doilea război mondial, încarcerat de sovietici după invazia Poloniei şi închis pentru spionaj într-un lagăr din Siberia, dincolo de Irkuţk, la 650 km de Cercul Polar, condamnat fiind la 25 de ani de lagăr. A reuşit să evadeze, împreună cu alţi şase tovarăşi, a pornit spre sud, şi după unsprezece luni a ajuns în India şi a întâlnit o patrulă gurka. După alte peripeţii, a ajuns în America. Relatarea evadării sale a apărut în Marea Britanie în 1956, vândută repede în aproape un milion de exemplare, tradusă în 25 de limbi şi ecranizată de Peter Weir în 2010.

Nu o dată în deceniile de după apariţie s-a pus la îndoială autenticitatea celor povestite de Rawicz. Să reuşeşti să evadezi în timpul unui viscol crunt, să străbaţi mii de kilometri pe jos, fără provizii, fără haine, trecând pe lângă Lacul Baikal şi străbătând Mongolia, să suferi de sete în deşertul Gobi, să reuşeşti să te caţeri în Tibet şi să traversezi munţii par isprăvi greu de realizat de un grup de oameni obişnuiţi. Nu autenticitatea relatărilor ne preocupă în acest text. Poate că eroii acestei cărţi nu erau oameni obişnuiţi. Cartea nu trebuie luată nici ca un document istoric, nici ca o carte de călătorie, nici măcar ca un roman. Nu contează însă dacă adevărul istoric este puţin diferit, relatarea lui Rawicz poate fi citită şi ca un roman, ai cărui eroi sunt întruchiparea luptei pentru viaţă. Slavomir Rawicz a fost acuzat că a inventat mult, ba chiar că n-a fost el eroul peripeţiilor descrise, au apărut alţi foşti ofiţeri închişi în lagărele siberiene care susţineau că lor li se întâmplase ce povesteşte Rawicz - unul dintre ei este Witold Glinski. De ce n-au spus mai înainte? Dar nici măcar nu contează. "Întoarcerea acasă" poate fi înţeleasă, de aceea, ca "un omagiu adus tuturor celor care luptă pent