Anul 2012 a fost greu, pentru Departamentul de Investigaţii, practic singurul care şi munceşte la publicaţia asta. Alergaţi aproape tot anul de Andrei Volosevici şi Roberta Anastase, susţinuţi puternic de Răzvan Constantin, de la SIPI Prahova, dar şi de alţi băieţi de prin preajma lui Sorin Blejnar, ne-am achitat bine de sarcini, scoţând din nou destule subiecte care au fost preluate în presa naţională, unde au făcut furori. Pe cele mai importante vi le reamintim în această ultimă ediţie din 2012, cu menţiunea că toate anchetele pot fi citite pe www.altPHel.ro. Sărbători fericite, cititorilor şi rugăciuni să nu mai apărem de la anul, viitorilor noştri clienţi.
Doi și-un sfert, Garda Financiară, Fiscul, Vama, Inspectoratul de Muncă, Poliția, puse în slujba PDL!
Paul Sârbu i-a trasat o sarcină precisă și lui Răzvan Constantin, de la SIPI Prahova. Să-și pună oamenii la treabă, ca să afle informații în baza cărora să fie făcute niște dosare. Astfel, oameni care ar trebui să slujească statul român sunt acum angajați ai PDL Prahova și aleargă serios, în fiecare zi, pentru partid. Problema acestui domn cam nervos în ultima perioadă este că, oricâte dosare ar încerca să facă, funcția lui va depinde tot de factorul politic. Iar după ce va pica guvernul, azi, peste o lună sau după alegeri, el va rămâne, în ciuda jocului său dublu, fără serviciu. Credeți-ne pe cuvânt, că prea am avut dreptate în legătură cu toate! Tovarășul Constantin are misiunea nu doar de a bloca din fașă orice informație care ar putea constitui un dosar împotriva pedeliștilor, ci și să forțeze firmele să cotizeze la PDL. Iar dacă asta nu se poate, măcar să îi încurce pe cei care dau bani la USL. Iar asta se face foarte simplu. Echipele de la SIPI sunt trimise să adune informații despre firme, ba chiar să stea de vorbă cu patronii, pe care să-i întrebe de sănătate, de criză și de starea vremii