Unul dintre cei mai în vogă actori de la noi, care acum face filme la Hollywood pe bandă rulantă, recunoaşte că a fost foarte speriat la începutul carierei sale. ''Eram un papagal care tremura, probabil mai aveam puţin şi făceam pe mine de emoţie'', spune acesta. Unul dintre cei mai în vogă actori de la noi, care acum face filme la Hollywood pe bandă rulantă, recunoaşte că a fost foarte speriat la începutul carierei sale. ''Eram un papagal care tremura, probabil mai aveam puţin şi făceam pe mine de emoţie'', spune acesta.
Dragoş Bucur, căci despre el este vorba, nu a fost tot timpul durul de azi. La începutul carierei sale, actorul era foarte timorat şi la primele castinguri tremura de mama focului. O astfel de scenă s-a petrecut când a dat proba pentru rolul din filmul "Marfa şi banii", al lui Cristi Puiu, care a fost şi rolul său de debut.
"Cred că am ajuns în ultima sau în penultima filmare. Şi era o cămăruţă destul de mică aşa, de un metru jumate pe doi metri jumate, cam aşa. Şi erau Puiu cu Stavilă, cu operatorul. Şi când i-am văzut pe ei puştani, aşa, camera aia, şi m-a întrebat Puiu dacă ştiu să înjur. Şi am fost foarte amuzat, şmecher: Da, ştiu să înjur. Ia înjură-mă. Mi s-a părut o prostie, aşa, l-am înjurat cu juma de gură. Nu, înjură-mă mai agresiv. L-am înjurat ceva mai agresiv şi m-am dus spre el, chipurile să îl ameninţ.... Ei bine, eu credeam că am fost foarte cool în proba aia, şi după vreo şapte ani am văzut proba pe un VHS. Eram un papagal care tremura, probabil mai aveam puţin şi făceam pe mine de emoţie. Amintirea mea era cu totul şi cu totul alta", a povestit Dragoş pentru emisiunea „Ca-n filme", duminică, care se va difuza duminică, la ora 20.20, la Digi24.