Încă nu s-au potolit valurile iscate de Premiul Nobel pentru Literatură din 2012 decernat autorului chinez Mo Yan: surpriză îndelung aşteptată în China, reacţii violente venite din Germania, acuze grave că este agreat de puterea comunistă şi nu un disident, simultan cu etalarea cărţilor traduse în limbile europene la Tîrgul de Carte de la Frankfurt (în franceză au apărut aproape 20 de cărţi, majoritatea publicate de Seuil). A urmat un discurs convingător şi profund rostit la Stockholm de proaspătul laureat. Autor nobelizat şi traducător pe măsură Mo Yan era deja cunoscut la noi, Denisa Comănescu a ales pentru a-l lansa în spaţiul nostru romanul lui cel mai cunoscut, Sorgul roşu. I-am semnalat apariţia în 2008, în „Raftul Denisei“ de la Editura Humanitas Fiction, şi traducerea excepţională a lui Dinu Luca. Şi am pariat pe Mo Yan ca laureat în 2012, jocul de-a ghicitoarea de Nobel într-o revistă on-line era, în fond, o analiză lucidă a şanselor şi combinaţiilor posibile, clară ca o demonstraţie matematică: Nobelul literar merge în Asia, şanse maxime are literatura chineză, din care primul favorit este Mo Yan. Marea surpriză pentru mine şi pentru toţi împătimiţii ficţiunii a venit odată cu lectura capodoperei sale Obosit de viaţă, obosit de moarte: un volum masiv, de 736 de pagini. Lectura justifică pe deplin şi comparaţia cu Un veac de singurătate al lui Gabriel García Márquez şi cu „ciclul Yoknapatawpha“ creat de William Faulkner. Dar, mai presus de toate, Mo Yan aduce o lume complet necunoscută, China sfîşiată de o istorie cumplită, urmărită vreme de o jumătate de secol prin istoria şi dramele familiei din lumea tradiţională. Cîte romane se suprapun, se combină şi se amestecă în Obosit de viaţă, obosit de moarte? Saga unei familii şi roman al istoriei recente, mit şi parabolă a destinului asumat de China, arhitectură postmodernă şi metaficţiune fabuloasă. Roma