Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu se poate trăi din literatură“

Publicat in Observator Cultural, vineri 21 decembrie 2012 ·

A debutat cu proză scurtă în 2008, a fost de­semnat tînărul prozator al anului 2011 (de juriul Agenției de carte, pentru romanul Tîrg de arlechini), iar în 2012 tocmai a publicat un volum de versuri (Celălalt pămînt). Între timp, s-a lăsat de profesorat și s-a apucat de biliard. Paul Mihalache e un scriitor atipic pentru spectrul literar contemporan. Ai spus, în glumă, într-un interviu că diferența dintre tine și colegii tăi de generație este aceea că tu scrii proză. La ce colegi te referi? Crezi că mai e valabilă povestea generaționistă? Da, în interviul ăla glumeam. Mai ales că tocmai începusem volumul de poezii apărut, între timp, la Tracus Arte. Dar e drept că glumeam numai pe jumătate. Dintre scriitorii tineri pe care i-am citit, cei mai buni sînt poeți. Cu Radu Vancu în frunte. Iar pentru mine, romanul și proza în general rămîn pe primul loc. Chestia cu generaționismele și generaționalizarea și raționalizarea generațiilor mi se pare acceptabilă pînă la un punct. Există fronturi comune, antologii. Dar cei mai buni sînt întotdeauna greu de încadrat. Vezi romanele apărute anul trecut ale Martei Petreu, Octavian Soviany și Alexandru Vlad, de pildă, scriitori cam de aceeași generație. Mai nou se vorbește de douămiizeciști. Sînt cîțiva puști talentați, care s-ar putea să ajungă poeți foarte buni, cum ar fi Radu Nițescu, de exemplu. Însă și o groază care freacă menta pe la cenacluri și șezători literare. Premiul de tînăr prozator al anului 2011, oferit de Agenția de carte a venit cumva pe neașteptate. Tîrg de arlechíni (Tracus Arte) i-a luat pe mulți prin surprindere. Nu e supralicitat statutul de tînăr scriitor? Nu știu ce să spun. Un poet la 30 de ani poate fi considerat matur. Sau la 35, să zicem, limita de vîrstă impusă de Agenția de carte. Romanele într-adevăr mari scrise înainte de 40 sînt destul de rare. E alt gen de efort. Romanul presupune consecvență,

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacţia lui Călin Georgescu, după desecretizarea documentelor: Se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace să fie oprit

Mediafax acum 17 minute
„Cred că este pentru prima oară în lume când se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace ca să fie oprit. Desecretizarea poate ar fi trebuit să fie, poate, mă gândesc, la câţi bani s-au cheltuit pe toate călătoriile

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Franței, demis printr-o moţiune de cenzură, o premieră după 1962

HotNews acum 13 minute
Adunarea Națională a Franței a demis miercuri, prin moțiune de cenzură, guvernul de la Paris, pentru prima dată din 1962, anunță agenția France Presse. Moțiunea de cenzură inițiată de stânga și de extrema-dreaptă împotriva guvernului minoritar condu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 9 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 5 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°