Arhitecţii din Transilvania vor intra într-un parteneriat pentru pregătirea unui concurs privind zona centrală, unul dintre puţinele astfel de demersuri din ultimii ani.
Procedura este gândită în două etape şi va fi lansată anul viitor, în ciuda promisiunilor administraţiei locale care anunţa demararea acesteia încă din 2012. Pregătirea concursului, derularea celor două faze şi proiectarea vor ocupa întreg anul 2013, estimează arhitecţii.
Prima dintre cele două faze de concurs va fi organizată pentru identificarea conceptului de amenajare, urmând ca într-o etapă ulterioară să fie desemnaţi proiectanţii care vor gândi noua faţă a pieţei cu cinematograf. Conducerea Ordinului Arhitecţilor din România - Transilvania (OART) vrea ca procedura să vizeze amenajarea întregii zone, până la hala agroalimentară, şi nu doar o bucată din Piaţa Mihai Viteazul. „Timp de o lună o să tot discutăm pentru a stabili tema, urmează discuţii cu responsabilii de reţele şi de infrastructură, pentru a pregăti baza de date. O primă estimare pentru lansarea primei etape de concurs, cea pentru concept, este finalul lunii februarie. Mare lucru în 2013 nu vom vedea în teren. Pregătirea concursului, desfăşurarea sa în două etape şi proiectarea vor mânca probabil întregul an", a estimat Szabolcs Guttmann, preşedintele OART.
Direcţia de specialitate a Primăriei Cluj-Napoca a eliberat în noiembrie un certificat de urbanism pentru lucrările de reamenajare a Pieţei Mihai Viteazul. Documentul este necesar pentru pregătirea concursului de soluţii pe care primăria vrea să îl organizeze pentru cea mai bună variantă de reorganizare a pieţei din zona cinematografului Florin Piersic. La început de decembrie, primarul Emil Boc a declarat că intenţia municipalităţii este de a lansa procedura chiar luna aceasta. Bugetul avansat pentru respectivul consurs de soluţii este de 50.000 de lei. Insti