Anul 2012 a fost greu, pentru Departamentul de Investigaţii, practic singurul care şi munceşte la publicaţia asta. Alergaţi aproape tot anul de Andrei Volosevici şi Roberta Anastase, susţinuţi puternic de Răzvan Constantin, de la SIPI Prahova, dar şi de alţi băieţi de prin preajma lui Sorin Blejnar, ne-am achitat bine de sarcini, scoţând din nou destule subiecte care au fost preluate în presa naţională, unde au făcut furori. Pe cele mai importante vi le reamintim în această ultimă ediţie din 2012, cu menţiunea că toate anchetele pot fi citite pe www.altPHel.ro. Sărbători fericite, cititorilor şi rugăciuni să nu mai apărem de la anul, viitorilor noştri clienţi.
Despre cum a condus don Cornelone Anastase județul Prahova, pe o leafă care ajungea și la 35.000 de lei. Pe lună, bă, nu pe an!
Nu, nu discutăm despre un club de fotbal care participă în cupele europene, vorbim despre societatea Conpet, unde Corneliu Anastase a reușit să ajungă, pe criterii de competență, desigur, șeful consilierilor directorului. Vorba lui Fido, la emisiunea Atitudine: ”La salariul ăsta pentru șeful consilierilor, directorul trebuie să fie de-a dreptul imbecil!”. Ei bine, domnul Anastase ridica, de la casierie, sume impresionante. Doar în anul 2011, Anastase a câștigat 2,2 miliarde de lei. De la o companie de stat, care trebuia să strângă cureaua. Cel puțin asta ne spunea zilnic, la televizor, Roberta Anastase. În lunile obișnuite, salariul era de 15.000 de lei, în baza contractului de muncă. În lunile în care se dădea primă, iar la ăștia se dau prime de multe ori pe an, nea Cornel sărea la 35.000 de lei. Adică, lua primă ceva mai mare decât salariul, ceea ce nu e în ordine nu doar dacă ne raportăm la legile bunului-simț. Ce făcea Anastase, pentru banii ăștia? Păi, îi coordona pe consilierii directorului. Asta spunem dacă suntem naivi. În realitate, Anastase a fost întotdeauna c