Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că tocmai ați trecut cu bine peste încă un sfârșit de lume. Cred că a fost al zecelea din ultimii ani. Și dacă faceți parte din categoria oamenilor cu bacul luat la timp, și probabil că așa e, pentru că știm că avem cititori inteligenți, probabil v-ați amuzat de cavalerii apocalipsei de prin presă. Ceva ce pe vremuri – mai îndepărtate – poate ar fi încuiat lumea prin pivnițe a devenit acum prilej de distracție, prin cluburi sunt chiar petreceri tematice cu sfârșitul lumii.

Și ce are asta de a face cu UTA, subiectul obișnuit pentru o sâmbătă? Nu vi se pare că seamănă atitudinea lumii față de sfârșit cu zeflemeaua ce-o înconjoară pe UTA? Relația dintre club și fani s-a diluat într-un mod în care oficialii de astăzi nu cred că-l realizează. Altfel, e greu de înțeles modul în care informațiile ajung la suporteri, cu frânturi din întâlniri nocturne, fără nume reținute și mesaje transmise pe hârtii, cum făceau amanții odinioară, înainte să-și facă un alt cont pe vreo rețea de socializare. Din toate evenimentele ultimelor zile, un singur lucru pare cert: Giovanni Catanzaritti, ideal în timpul post-Chirilă, când a avut abilitatea de a convinge mai mulți creditori să nu distrugă ce mai rămăsese din UTA, pare acum la capătul puterilor financiare.

Oare mai suntem îndreptățiți să sperăm că există undeva un plan pentru UTA? După toate câte au trecut peste noi? Rușii sau alte nații au fost așteptate aici precum americanii de bunicii noștri, după ce toate variantele neaoșe au început să cadă. Un grup de italieni a și apărut la un moment dat lângă Catanzariti, doar ca să dispară în cel mai dulce anonimat. Mai țineți minte ce ni se transmitea? UTA face parteneriate cu nu-mai-știu-care club din „Cizmă”, cu școala lui Toto Schilacci, eroul de la Italia 90, sunt atâția acționari câți e nevoie, va fi lapte și miere… Fără supărare, fan