Trupa belgiană Vaya Con Dios va concerta, în 13 martie 2013, la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, în cadrul turneului de retragere.
Conform unui comunicat de presă transmis, vineri, de Amprenta Advertising, organizatorii concertului, celebra trupă belgiană Vaya Con Dios revine în Romania, în 13 martie 2013 urmând să susţină un concert la Sala Sporturilor "Horia Demian" din Cluj-Napoca.
Potrivit sursei citate, Vaya Con Dios îşi anunţă retragerea printr-un megaturneu, "Farewell Tour", care îi va aduce pe belgieni pentru ultima dată în România, însă pentru prima dată la Cluj-Napoca, în primavara anului viitor.
"Suntem deosebit de încântaţi că au acceptat invitaţia noastră de a concerta şi la Cluj-Napoca, unde au numeroşi fani. Sunt convinsă că publicul va aprecia spectacolul susţinut de Dani Klein şi colegii săi de trupă şi toţi cei prezenţi vor rămâne cu o amintire plăcută a serii de 13 martie", afirmă Cristina Szasz, director PR Amprenta Advertising.
Cu acest turneu, Vaya Con Dios, cea mai cunoscută trupă belgiană, încheie 27 ani de carieră. Hituri precum "What’s a Woman", "Puerto Rico" sau "Neh Na Na Na" se aud constant pe toate posturile de radio, turneele trupei au traversat globul, din Rusia până în Angola. În total, trupa a înregistrat până acum vânzari ce depăşesc 7 milioane de albume şi 3 milioane de single-uri.
Concertul de la Bucureşti al formaţiei Vaya Con Dios va avea loc în 15 martie 2013, la Sala Palatului.