Benzinăria este amplasată în localitatea Veştem, în apropierea Sibiului, şi poartă sigla Gazprom
Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume de la care România cumpără circa o treime din necesarul de consum intern, mai are câteva lucrări mici de realizat până la finalizarea primei benzinării de pe piaţa locală. Preţul unui litru de benzină pleacă de la 5,73 lei.
Punctul de alimentare cu carburanţi este amplasat în localitatea Veştem, în apropierea Sibiului, şi poartă sigla Gazprom. În portofoliul Gazprom se află şi grupul petrolier sârb NIS, care anul acesta a cumpărat trei benzinării în România de la proprietari particulari.
Potrivit declaraţiilor oficiale, sârbii ar fi trebuit să ajungă anul acesta la 40 de benzinării pentru ca în 2014 reţeaua să numere 120 de puncte de alimentare. Brandul utilizat de ruşi pentru piaţa locală, cel puţin pentru prima benzinărie, este Gazprom, nu NIS. Preţurile sunt comparabile cu cele practicate de celelalte lanţuri de distribuţie a carburanţilor.
Benzinăria este amplasată în localitatea Veştem, în apropierea Sibiului, şi poartă sigla Gazprom
Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume de la care România cumpără circa o treime din necesarul de consum intern, mai are câteva lucrări mici de realizat până la finalizarea primei benzinării de pe piaţa locală. Preţul unui litru de benzină pleacă de la 5,73 lei.
Punctul de alimentare cu carburanţi este amplasat în localitatea Veştem, în apropierea Sibiului, şi poartă sigla Gazprom. În portofoliul Gazprom se află şi grupul petrolier sârb NIS, care anul acesta a cumpărat trei benzinării în România de la proprietari particulari.
Potrivit declaraţiilor oficiale, sârbii ar fi trebuit să ajungă anul acesta la 40 de benzinării pentru ca în 2014 reţeaua să numere 120 de puncte de alimentare. Brandul utilizat de ruşi pe