CE a aprobat o cerere transmisă de autorităţile spaniole la 13 decembrie 2012 privind prelungirea restricţionării temporare a accesului lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă din Spania până la 31 decembrie 2013, din cauza perturbărilor grave care afectează piaţa forţei de muncă din această ţară, informează un comunicat dat publicităţii vineri la Bruxelles.
Aceste restricţii nu pot fi menţinute după sfârşitul anului 2013, întrucât restricţiile temporare impuse liberei circulaţii a lucrătorilor români şi bulgari trebuie anulate în toate statele membre începând cu 1 ianuarie 2014.
Decizia Comisiei se bazează pe o clauză specifică de salvgardare din Tratatul de aderare a Bulgariei şi României încheiat în 2005. Această clauză permite statelor membre care au ridicat restricţiile impuse lucrătorilor din Bulgaria şi România să le restabilească ulterior, în caz de perturbări grave ale pieţei forţei de muncă din statele respective, sub rezerva acordului din partea Comisiei.
Spania şi-a deschis piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari în 2009, dar în august 2011 CE a autorizat Spania să restricţioneze temporar libera circulaţie a lucrătorilor români până la 31 decembrie 2012.
Restricţionarea accesului lucrătorilor români la piaţa forţei de muncă din Spania până la 31 decembrie 2013 se aplică în toate sectoarele şi regiunile, dar nu-i afectează pe românii care erau deja activi pe piaţa spaniolă a forţei de muncă la 22 iulie 2011.
"De la jumătatea anului 2011, când au fost reintroduse restricţiile privind accesul lucrătorilor români la piaţa forţei de muncă, situaţia economică şi cea a pieţei forţei de muncă din Spania s-a înrăutăţit şi mai mult. Am ferma convingere că libera circulaţie a muncitorilor trebuie promovată şi că restricţiile impuse acesteia nu rezolvă problema ratei ridicate a şomaj