- Editorial - nr. 248 / 21 Decembrie, 2012 Mereu cu gandul la refacerea Ungariei Mari, tinzand spre viitor, cu o nostalgie bolnavicioasa, iredentismul si neorevizionismul unguresc o fac, din pacate, mereu cu fata intoarsa spre un trecut ireversibil! Ungaria istorica, Ungaria Milenara, imposibil de realizat fara Transilvania, fara asa-zisul Tinut Secuiesc, este visul care, in capatana lor, da in clocot, invocand, aiurea, pentru realizarea imposibilului, ba modelul Tirolului de Sud, ba cel al Cataloniei, ba cel al provinciei separatiste Kosovo! Extremistii maghiari indreapta, de fiecare data, nationalismul lor sovin si de dreapta, de orientare iredentista, "cu caracter revizionist si implicit revansard”, in repetate atacuri, mereu la adresa Tratatului de Pace de la Trianon (1920) si a celui de la Paris (1947), cu sageti indreptate impotriva Romaniei, in special, apoi a Serbiei, Croatiei, Slovaciei, Cehiei, Austriei si Ucrainei Subcarpatice, visand mereu "la spargerea actualelor state nationale”, ca "factor de instabilitate al sistemului de relatii internationale”. Fenomen complex, iredentismul unguresc considera ca "statul national, suveran si unitar, ar fi un concept depasit de istorie”, ca "minoritatile maghiare din tarile vecine Ungariei ar avea dreptul desprinderii din actualele state nationale, spargandu-le entitatea nationala”. Totul, in perspectiva dreptului istoric si de neam, zic ei. Considerand Transilvania "a fi spatiul vital al Ungariei”, adeptii nationalismului de dreapta, "de tip imperialist”, transforma "nationalismul de tip iredentist intr-o miscare revizionist-nationalist sovina”. In acest sens, ei "au schimbat doar tactica, nu si telurile”. Daca unii, sub presiunea acelor vremuri, nu mai viseaza imposibilul – Ungaria Mare –, altii, impinsi de un "orgoliu ranit”, "si-au propus, ca obiectiv maximal, infaptuirea autonomiei teritoriale a comunitatilor di