,,Te uită cum ninge decembre.../Spre geamuri, iubito, priveşte /Mai spune s-aducă jaratec/Şi focul s-aud cum trosneşte./ Şi mâna fotoliul spre sobă/ La horn să ascult vijelia/ Sau zilele mele –totuna/ Aş vrea să le-nvăţ simfonia.” E iarăşi iarnă, e din nou decembrie, intră în casă pe muzica lui Nicu Alifantis, cu o stare ideală, acută, pe care poetul a furat-o vieţii sale spre a o dărui timpurilor noastre.
Bacovia este unul dintre cei mai tragici poeţi ai lumii. Apăsarea de dincolo de lumea percepţiilor imediate, obsesiile, pustiul sfâşietor, frigul însingurării s-au descătuşat prin puterea versului. De la geamăt la urlet, Bacovia tânguie a suflet devorat de jale şi neputinţă. ,,Ca Edgar Poe, mă reîntorc spre casă/ Ori ca Verlaine, topit de băutură-/ Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă...” De la suferinţa insuportabilă până la paralizia simţurilor întru abandon, moartea frenetică merge pe frânghie. Hidoasă, cu pene arse lipite pe rânjet, disperarea se strâmbă la viaţă, în cadenţa marşului funebru. Vreme de beţie. Bacovia traversează strada, înfrigurat, cu degetele pătate de vopseluri violet, cu ochi înspăimântaţi de pustiu, cu vioara ascunsă sub haină.
Cel mai mare poet simbolist român îşi torturează rănile cu plumb.
Gheorghe Vasiliu, viitorul poet George Bacovia, s-a născut în 1881, la Bacău. Tatăl său, dimitrie Vasiliu avea un magazin cu coloniale şi băuturi spirtoase. Pseudonimul literar vine de la numele roman al Bacăului. . Între 1894-1898, urmează gimnaziul ,,Principele Ferdinand”, din oraşul natal. Repetă clasa a II a, dar în clasa a III a, se situează pe locul al doisprezecelea, din cei 73 de elevi. (,,Liceu,-cimitir al tinereţii mele/ Pedanţi profesori/ Şi examene grele/... A debutat în paginile revistei ,,Literatorul”, condusă de Macedonski. În 1911, George Vasiliu obţine diploma de licenţă în Drept şi se înscrie la baroul
