Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta II a ajuns în Parlament

Publicat in rfi, vineri 21 decembrie 2012 ·

Au început audierile miniştrilor desemnaţi în comisiile de specialitate. Astăzi însă vorbim pe larg despre programul de guvernare al USL. Ce prevede documentul vă spunem imediat.

După ce în luna septembrie atât preţul energiei electrice cât şi cel al gazelor au fost majorate, noi creşteri de tarife intră în vigoare din ianuarie 2013. O primă etapa din scumpirile preconizate pentru că din vara anului viitor utilităţile se scumpesc din nou. Cât vom plăti în plus aflaţi în această seară.

În Congresul american încep audierile în cazul atacului comis în septembrie asupra consulatului Statelor Unite din Benghazi, Libia, atac soldat cu moartea ambasadorului american. Numeroase suspiciuni au apărut faţă de modul în care administraţia Obama a tratat acest caz. În faţa comisiilor speciale trebuie să răspundă şi şefa diplomaţiei americane Hillary Clinton, dar probleme de sănătate o împiedică să fie prezentă.

Declaraţiile lui Silvio Berlusconi care ameninţă cu ieşirea Italiei din zona euro stârnesc iritarea Berlinului. Fostul premier care tocmai şi-a manifestat dorinţa de a reveni în fruntea guvernului de la Roma este considerat un “incendiator politic” şi autor de “basme populiste” periculoase.

Coreea de Sud marchează o pagină de istorie importantă în întreaga regiune a Asiei de nord-est prin desemnarea unei femei în fruntea statului. Noul lider de la Seul a câştigat alegerile şi datorită unui capital de nostalgie pe care îl are numele său: pentru mulţi sud-coreeni cei 18 ani cît s-a aflat la putere tatăl doamnei preşedinte sunt sinonimi cu ideea de prosperitate şi “boom” economic.

Sfârsitul lumii se apropie mai repede sau mai încet si nu mayaşii spun asta ci oamenii de ştiinţă. Sub titlul « 9 scenarii pentru sfârşitul lumii” Le Monde trece în revistă pericolele reale care ameninţă planeta noastră, acum sau peste miliarde de ani. Emisiunea

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 12 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 41 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 24 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°