Astăzi, 21 decembrie 2012, va fi sfârşitul lumii. Cândva în cursul zilei se va produce un cataclism, o catasfrofă, un lanţ de catastrofe, explozii, erupţii vulcanice, cutremure nemaiîntâlnite, bombardamente solare, schimbare drastică de câmpuri magnetice, ploaie de asteroizi gigantici, iradiaţii ale unei supernove, un nor de energie negativă care va înghiţi sistemul solar şi cine mai ştie ce orori care vor distruge tot, oraşe, drumuri, plantaţii, animale şi oameni. Probabil că până la sfârşitul zilei nu va mai rămâne nimic viu. Eventual vreo sămânţă ascunsă în vreo peşteră din care, peste ani, să renască totul.
Aceasta ar fi, pe scurt, imaginea apocaliptică despre sfârşitul lumii prevăzut de fel şi fel de profeţi, unii dintre ei interpretând calendare fataliste ale vechilor civilizaţii. Nu voi îndepărta pe rând toate afirmaţiile lor, au făcut-o, cu argumente irefutabile, numeroşi oameni de ştiinţă, ar fi nevoie de pagini nenumărate numai să le enunţ. Voi spune doar că din totdeauna s-au aflat în jurul nostru energii care au determinat şiruri de fenomene izolate cu putere devastatoare, dar niciodată nu s-au întrunit şi n-au cum să se întrunească absolut toate condiţiile care să ducă la distrugerea totală.
Probabil a contat foarte mult şi că ziua presupusului sfârşit al lumii corespunde solstiţiului de iarnă, care a jucat un rol important în toate culturile şi timpurile omenirii, ca început şi sfârşit. Nu mai contează că mayaşii, al cărora calendar sfârşeşte în acea zi şi care stă la baza majorităţii previziunilor catastrofice, nu au prezis niciodată sfârşitul zilelor la acea dată, pur şi simplu nimeni nu a luat în seamă că poate urma un alt calendar.
Nu există nicio dovadă nici că ar exista o planetă încă neştiută, care ar ieşi de după soare, unde stă ascunsă de foarte multă vreme şi s-ar prăvăli peste noi; lumea continuă să creadă, ba chiar unii v
