Bine te-am gãsit, cititorule, oricine ai fi tu în lumea asta si în partea asta de lume, în care îngerii varsã lacrimi si vin degeaba. În locul acesta milenar si stingher, în care strãmosii nostri au vãrsat sânge pentru o bucãticã de tarã si o limbã latinã vãlmãsitã, îngerii au ales si ei, parcã, acelasi destin efemer, de eroi zbuciumati, supusi mizerabil unui popor care-si neagã propria istorie si propria vãrsare de sânge. Popor al cãrui conducãtori se mânjesc când în portocaliu, când în rosu; de fapt, oricât de tare ar amesteca culorile, mereu îi identificãm în acelasi pastel si cu aceleasi promisiuni obscure. În fiecare an, mai ales din ‘89 încoace, îngerii ne vorbesc despre ei. Ei nu ne învatã politicã, si dacã ne-ar învãta, probabil am plagia doctorate sau am trage câte un fâsâit portocaliu, cã am rãmas amnezici sã ne aducem aminte sã ne plângem pãcatele si propriii eroi. De fapt, care eroi? Dãunãzi, trei indivizi care mãrsãluiau vehement pe treptele Catedralei timisorene ne învãtau cã n-a existat Revolutie si cã, de fapt, n-avem eroi. Pânã la urmã, asta ne învatã si conducãtorii nostri, care aruncã an de an câte-o lacrimã uscatã sau vreo jerbã pe vreun crucifix câs si fac grimase de pãreri de rãu si de aduceri aminte de eroi fãrã nume si fãrã dumnezeu. Pe alocuri, mai auzi câte un rãtãcit si câte-o înjurãturã: D-zeu’ mã-tii de erou, cã astãzi mor de foame si muncesc printre strãini! Toate acestea se înfing în cârca unor îngeri care, în ‘89, au stors lacrimi si tipete din suflete de mame, de sotii sau copii, care au stors sânge din propriul sânge pentru un ideal nobil si pentru un Dumnezeu mai liber si poate mai crestin decât crestinii care-si fac cruci si înjurã birjãreste Neamul si Eroii lui. Plângi, îngere, si fugi din locul în care maicã-ta nu te recunoaste ca fiu si în care tara ta te condamnã sã fii drac si nu dumnezeu! Fernando Pester

Bine te-am