Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audieri blocate şi negocieri intense. Antonescu şi Ponta discută în biroul preşedintelui Senatului

Publicat in Ora de Timis, vineri 21 decembrie 2012 ·

Deşi liderii uniunii spun că nu există probleme, tensiunile din USL blochează audierile miniştrilor propuşi. Vineri se aşteaptă ca audierile să fie reluate, după ce ele au fost întrerupte joi seară, în urma unor neînţelegeri între PSD şi PNL în legătură cu atribuţiile miniştrilor, potrivit unor surse.

UPDATE 9.20: Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta discută în biroul preşedintelui Senatului, scrie Mediafax. Întâlnirea a început în jurul orei 09.00.

Ponta a intrat în biroul lui Antonescu fără a face declaraţii presei.

Audierile în comisiile parlamentare ale miniştrilor propuşi în viitorul Cabinetul Ponta au fost amânate, joi, din cauza unor neînţelegi în USL, motivele având legătură, potrivit unor surse, cu atribuţiile miniştrilor şi cu subordonarea unor instituţii în Guvern.

UPDATE 9.02: Victor Ponta a ajuns la Parlament, dar a refuzat să facă declaraţii, potrivit România TV.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului va avea loc vineri “după ora 11:00″, el afirmând că se ştia “de mult” de amânarea de joi seară a şedinţei şi a audierilor miniştrilor în Comisii.

“Birourile Permanente reunite după ora 11:00, iar la 9:00 avem plenul (Camerei n.r.)”, a spus Zgonea, la plecarea de la Palatul Parlamentului.

Întrebat de ce s-a amânat şedinţa din această seară şi audierile miniştrilor, el nu a răspuns, arătând doar că se ştia “de mult” acest lucru.

De asemenea, întrebat dacă este sigură desfăşurarea de vineri a audierilor miniştrilor în comisiile de specialitate, el a refuzat să răspundă. “Nu mai fiţi stresaţi”, le-a spus el jurnaliştilor.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Deşi liderii uniunii spun că nu există probleme, tensiunile din USL blochează audierile miniştrilor propuşi. Vineri se aşteaptă ca audierile să fie reluate, după ce ele au f

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 17 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 30 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 47 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 21 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°