PDL va rămâne în sală şi va vota "categoric împotriva Guvernului Ponta II". Iată ce spune la RFI deputatul Ioan Oltean. El susţine pe de altă parte că există "disensiuni puternice" între PSD şi PNL în ceea ce priveşte împărţirea portofoliilor. Democrat-liberalul declară că preşedintele Traian Băsescu nu se va putea opune componenţei Guvernului, dacă acesta primeşte votul Parlamentului, care "nu poate fi obstrucţionat în felul acesta".
Vineri dimineaţă nu era foarte clar când vor fi audiaţi miniştrii Cabinetului Ponta II în Parlament. Ioan Oltean pune acest lucru pe seama "disensiunilor puternice" dintre PSD şi PNL: "În momentul acesta, situaţia este incertă. Dacă ieri dimineaţă, lucrurile păreau a fi foarte clare şi totul era pregătit ca ieri după-masă noi să finalizăm constituirea Camerei Deputaţilor, cu toate structurile de conducere şi cu comisiile permanente, pentru a putea începe deîndată audierea miniştrilor, iată că astăzi încă n-avem nici un fel de informaţie legată de programul de astăzi al celor două Camere, de reunirea celor două Birouri Permanente, pentru a stabili comisiile ce audiază şi evident, programul care vizează prezenţa noului Guvern în Parlamentul României. Deci suntem într-o situaţie de incertitudine absolut totală în momentul acesta".
Deputatul PDL observă că "există în acest moment disensiuni puternice între cele două forţe politice principale, PSD şi PNL, în ce priveşte împărţirea portofoliilor, în ce priveşte împărţirea comisiilor permanente, în ce priveşte împărţirea tuturor avantajelor care decurg din actul de guvernare".
"Putem face multe speculaţii. Cert e că încă de ieri după-masă, s-a sesizat o stare de nervozitate, de tensiune între cele două formaţiuni politice, între liderii celor două formaţiuni politice. Faptul că au apărut noi miniştri fără portofoliu, miniştri delegaţi, faptul că unele comisii nu satisfă