* apăsaţi de criza din portofele, brăilenii nu se mai înghesuie să cumpere brazi ca în anii trecuţi
Comercianţii de brazi nu prea sunt mulţumiţi de felul cum merge vânzarea anul acesta la Brăila. "Slab, mult mai slab ca anul trecut. Lumea vine, întreabă de preţ, dar nu prea cumpără", ne-a spus un vânzător care adusese brazi în Piaţa Mare tocmai de la Miercurea Ciuc. Acesta considera că preţurile cerute de el sunt acceptabile, pornind de la 40 lei, pentru brăduţii mai mici, până la peste 100 lei pentru cei de dimensiuni mai mari. De altfel, cam astea erau, ieri, tarifele peste tot. Mulţi brăileni considerau, însă, că e prea mult şi sperau ca vânzătorii să mai taie din preţ. "Se vede că n-are lumea bani. Nu se cumpără nici crengile pe care noi le dăm cu 5 lei bucata!", ne-a spus o comerciantă venită din zona Vrancei. Totuşi, în ciuda preţurilor şi a crizei, existau brăileni care, dornici să le facă o bucurie celor mici, se tocmeau un pic cu vânzătorii, achitau bradul ales şi plecau cu el spre casă.
* apăsaţi de criza din portofele, brăilenii nu se mai înghesuie să cumpere brazi ca în anii trecuţi
Comercianţii de brazi nu prea sunt mulţumiţi de felul cum merge vânzarea anul acesta la Brăila. "Slab, mult mai slab ca anul trecut. Lumea vine, întreabă de preţ, dar nu prea cumpără", ne-a spus un vânzător care adusese brazi în Piaţa Mare tocmai de la Miercurea Ciuc. Acesta considera că preţurile cerute de el sunt acceptabile, pornind de la 40 lei, pentru brăduţii mai mici, până la peste 100 lei pentru cei de dimensiuni mai mari. De altfel, cam astea erau, ieri, tarifele peste tot. Mulţi brăileni considerau, însă, că e prea mult şi sperau ca vânzătorii să mai taie din preţ. "Se vede că n-are lumea bani. Nu se cumpără nici crengile pe care noi le dăm cu 5 lei bucata!", ne-a spus o comerciantă venită din zona Vrancei. Totuşi, în ciuda preţu