"Acum strig eu după ajutor”
Mă numesc Camelia Vieriu, am 42 de ani şi sunt din Botoşani. Până acum şase ani, viaţa mea mergea pe un făgaş normal şi se părea că spre împlinire şi succes.Dar într-o zi de martie, când totul ar fi trebuit să reînvie şi în fiinţa mea, asemenea pimăverii ce bătea la fereastră, destinul meu a luat o întorsătură dramatică. În acea zi de martie, soţul meu a venit acasă (după insistenţele mele de a-şi face nişte analize de rutină), dărâmat şi livid. Stătea în prag şi nu reuşea să spună nimic. Mi-a întins doar hârtiile să le văd. Erau diagnostice: virus hepatitic B, virus hepatitic C, splenomegalie, varice esofagiene gradul II, ulcer duodenal, diabet zaharat tip II insulinodependent, început de ciroză hepatică. Toate într-o zi? Nu mi-a venit să cred. Lumea a început să se învârtă cu mine, am căzut, m-am prăbuşit, apoi mi-am dat seama că dacă eu nu mă îmbărbătez, el moare în câteva zile. "A spus doctoriţa să mergi să vorbească cu tine”, mi-a spus. M-am dus, şi ce credeţi că mi-a spus: "Ne pare rău, foarte rău, dar nu mai are mult de trăit, sunt prea multe complicaţii”. Din acea zi, a început lupta mea cu viaţa. El era ca un copil neajutorat, care se agăţase de mine cu toate speranţele lui, lua tot ce-i dădeam, făcea tot ce-i spuneam, nu scotea un cuvânt, eu, la rându-mi, mă agăţasem de orice speranţă, tot ce găseam pe internet, "Formula AS”, site-uri de specialitate, reţete, medicamente, proceduri, plante. "Formula AS” îmi devenise un fel de doctor asistent, în fiecare sâmbătă mai găseam ceva folositor, ceva ce îmi trebuia pentru el. Am închis toate diagnosticele într-un sertar, refuzând să mă mai gândesc la prognosticul medicilor, şi am început lupta zi şi noapte. După trei luni de fel şi fel de terapii, încercări şi tratamente, am mers din nou la doctoriţă. Rupsesem legătura cu ea, mă supărase că nu m-a încur
