Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţionarii: „Revoltă-război-revoluţie – Timişoara a fost unică în decembrie 1989”

Publicat in Ziua de Vest, vineri 21 decembrie 2012 ·

Membrii Comitetului de Iniţiativă al Liderilor Revoluţiei din Decembrie 1989 Timişoara sunt revoltaţi de modul în care a fost prezentată Revoluţia din Timişoara în cartea „1989 – Maşina de Scris”, a profesorului Costel Balint, lansată joi, la Timişoara.

„Elucrubează despre Revoluţia din Timişoara. Nu mai putem accepta mistificarea. E şi aburul alcoolului la mijloc, dar e şi multă mizerie în carte. Cred că au finanţat cartea cei împotriva cărora am luptat în decembrie 1989”, a declarat juristul Emil Vlădesan, vineri, 21 decembrie, cu prilejul marcării unui an de la lansarea celei de-a Treia Proclamaţii de la Timişoara.

„El, anual, scoate câte o cărticică şi prezintă fel de fel de fapte. După 23 de ani, aburii beţiei nu i-au trecut şi s-a ajuns la o mistificare totală a Revoluţiei de la Timişoara”, a subliniat Gheorghe Lungu.

Revoluţionarii vor propune un proiect de lege prin care Timişoara să fie diferenţiată net de restul oraşelor, unde, chipurile, ar fi avut loc revolte, în decembrie 1989. În Timişoara sunt 250 de luptători cu merite deosebite, iar în Timiş, 479.

Între 16 și 22 decembrie 1989, timişorenii au luptat singuri împotriva Securităţii şi armatei ceauşiste. „Timişoara a fost unică. A fost instituită legea marţială. Am fost în plin război, iar Timişoara urma să fie ştearsă de pe faţa pământului. Timp de şase zile, am luptat cu mâinile goale împotriva armelor de foc, de aceea au fost şi peste 100 de morţi. A fost mai întâi revoltă, apoi război, formarea primului partid, Frontul Democrat Român, şi a urmat revoluţia. Sunt argumente puternice pentru a ne diferenţia de restul oraşelor şi avem autoritate morală să cerem guvernului să facă acest lucru prin lege”, a spus Vlădesan.

Membrii Comitetului de Iniţiativă al Liderilor Revoluţiei din Decembrie 1989 Timişoara sunt revoltaţi de modul în care a fost prezentată Revoluţia din Timişo

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 33 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 29 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 51 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 34 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, suspectați că au încălcat controlul judiciar. Procurorii DNA verifică dacă au fost implicați în abordarea martorului-denunțător

HotNews acum o ora
Suspiciunea a pornit după ce martorul-denunțător din dosarul foștilor generali SRI, Cătălin Hideg, a fost abordat de către o persoană în legătură cu acest dosar. Procurorii DNA vor să verifice dacă această abordare a avut loc la solicitarea expresă

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum 26 minute
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°