S-ar putea adăuga „Artistul şi războiul“, „Artistul şi revoluţia“, „Artistul şi ocupaţia“... formule ce trimit la aceeaşi întrebare esenţială, dincolo de variaţia termenilor convocaţi: Artistul la încercare? Cum reacţionează el, care-i sînt strategiile, care-i sînt apărările? Căci „încercarea“ nu e subiectivă, luptă individuală cu arta, ci capătă, de astă dată, un caracter obiectiv, exterior şi imperativ. Putem să reluăm o veche formulă, al cărui sens metaforic se impune şi azi: Ce fac arta şi artistul pe timp de ciumă? Un lucru e cert, situaţia istorică impune un răspuns care, mai tîrziu, pe alte vremuri şi în situaţii diferite, poate fi apreciat, criticat, judecat dintr-un alt unghi. În evaluare pot interveni atunci parametri multipli, dar e indispensabilă neuitarea contextului iniţial de lucru. „Încercarea“ cu care se confruntă artistul, o ştim, nu se situează în perspectiva „eternităţii“, ci în aceea a imediatului, a concretului, a prezentului. De aceea, aprecierea formulată azi nu-l poate ignora decît cu riscul unei vinovate şi arogante ignorări a istoriei. În Franţa, două recente expoziţii, care au cunoscut un deosebit ecou, au interogat alegerile artei în context de sfîşiere a istoriei sau a naţiunii, pe fond de război şi de eşec naţional. Prima se concentrează în jurul celebrului an 1917 – anul Revoluţiei din Octombrie şi an al tensiunii militare exacerbate –, cealaltă, în acelaşi spirit, confruntă Arta şi războiul. De fiecare dată, alegerile şi soluţiile estetice poartă, în mod direct sau indirect, pecetea timpului. Nimeni nu-i scapă, dar fiecare artist îşi poate construi propria soluţie de supravieţuire, de salvare. Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti în perioada 1950-1990 se înscrie în aceeaşi mişcare, aceea a unei expoziţii care explorează mărturiile „artistului pus la încercare“. Încercarea cenzurii, a înregimentării – aici – a pi