Autorul crimei de pe Strada Săvenilor, de la sfârşitul lunii martie, a fost condamnat la 18 ani de detenţie. Sentinţa a fost pronunţată marţi, de Tribunalul Botoşani, dar nu este definitivă.
Trimis în judecată pentru omor calificat, Robert B., de 24 de ani, a cerut reîncadrarea juridică a faptei în lovituri cauzatoare de moarte, sperând într-o pedeapsă mai blândă, dar solicitarea a fost respinsă de completul de judecată. În stabilirea pedepsei, magistraţii au ţinut cont şi de faptul că tânărul mai avea la activ o condamnare de cinci ani pentru o tâlhărie şi fusese eliberat din penitenciar în iulie 2009. Potrivit sentinţei, Robert B. va trebui să plătească şi o serie de daune morale şi materiale către rudele victimei, daune care însumează 70.000 de lei. Aflat deja după gratii, tânărul are posibilitatea să facă apel.
Crima a avut loc în noaptea de 26 spre 27 martie, în apropierea fostei săli de sport “Voinţa”, când victima şi autorul, care erau prieteni, mergeau spre casă. Pe fondul unui conflict spontan, Robert B. a scos din buzunar un cuţit, lung de 22 de centimetri, pe care i l-a înfipt în piept lui Mihai Z., de 26 de ani. Decesul a survenit aproape instantaneu, iar atacatorul a sunat la 112, însă cadrele medicale de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru victimă.
Autorul crimei de pe Strada Săvenilor, de la sfârşitul lunii martie, a fost condamnat la 18 ani de detenţie. Sentinţa a fost pronunţată marţi, de Tribunalul Botoşani, dar nu este definitivă.
Trimis în judecată pentru omor calificat, Robert B., de 24 de ani, a cerut reîncadrarea juridică a faptei în lovituri cauzatoare de moarte, sperând într-o pedeapsă mai blândă, dar solicitarea a fost respinsă de completul de judecată. În stabilirea pedepsei, magistraţii au ţinut cont şi de faptul că tânărul mai avea la activ o condamnare de cinci ani pentru o tâlhărie şi fusese e