Ordinul Voluntarilor, reprezentat prin Olariu Constantin Sebastian, Harasemciuc Iuliana şi Iliuţ Veronica, sub coordonarea conf. univ. dr. Alexandru Nedelea, a organizat duminică, 16 decembrie a.c., evenimentul caritabil „O punte de speranţă”, în incinta Iulius Mall.
Scopul acţiunii, aflăm dintr-un comunicat al organizatorilor, l-a constituit strângerea de fonduri pentru familia Cherar Ilie, formată din 7 membri, dintre care 5 sunt copii, căreia i-a ars casa şi a rămas fără adăpost şi având un copil bolnav de leucemie.
Manifestarea a constat în evoluţia pe scenă a unor grupuri (instrumental şi vocal) de la Colegiul Naţional „Ciprian Porumbescu”, care au interpretat colinde; a trupelor de dans „Avangard”, cu un dans de Crăciun, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, „Flea Dancer”, cu 5 dansuri – eşarfele, scaunele, dans stilizat, dans ţigănesc (spre finalul dansului, membrii trupei au coborât cu pălăriile în public pentru a strânge fonduri) şi a majoretelor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, trupa de dans „ExCIT3”, care a participat cu 3 colaje; trupa de dans „Gypsy Soul”, care a evoluat cu un dans ţigănesc, reprezentând Colegiul Tehnic de Inginerie Alimentară; trupa de dans a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” cu un dans rusesc. Alături de ei au evoluat şi interpreţii Loredana Prisăcaru (colinda „Vis de Crăciun”), artista Andra şi Alin Cristean care au interpretat la acordeon o bătută ţărănească şi o sârbă moldovenească. Evenimentul a fost încheiat de trupa Odyssey.
Spectacolul a fost prezentat de Alina Butnaru, de la Radio USV.