„Nărozii” de pretutindeni spun că astăzi este Potopul, după calendele mayaşe. Nimic nou sub soare, vorba Ecleziastului. Şi-acum o mie de ani au existat destui nebuni care şi-au dat foc ori s-au aruncat în cap de pe acoperişuri, de frica potopeniei. Alţii, mai „cuminţi”, au tăcut din gură, dar şi-au luat fel de fel de măsuri de prevedere: şi-au cumpărat indulgenţe papale, şi-au baricadat uşile caselor sau au urcat pe înălţimi, ca să nu fie luaţi de ape. Au fost şi dintre cei care s-au îmbătat, pur şi simplu, iar spre dimineaţă, când au început să-şi revină în simţiri, au văzut că soarele de pe cer este la locul lui, că apele nu s-au umflat şi Pământul nu s-a despicat. Aşa că, de bucurie, au luat-o de la capăt. Au existat, însă, destui dintre cei care au umplut bisericile şi s-au rugat, aşteptându-L pe Domnul. Pentru ei, aceste clipe de maximă nebunie a semenilor era ca o izbăvire. „Vino, Doamne!” – era rugăciunea firească a fiecărui creştin pregătit să dea răspuns bun la toate întrebările Judecăţii. Iată că astăzi – când am ajuns să navigăm prin intermediul tehnicii prin toată lumea, doar împungând ecranul telefonului mobil cu degetul – prostia omenească a rămas sensibil egală, ca amploare, cu cea de acum o mie de ani. Efectiv, pentru ca lumea să nu o ia razna, Papa, NASA, Dalai Lama şi toate Academiile lumii au sărit să nege iminenţa sfârşitului lumii. Cu toate acestea, o parte dintre oameni şi-au cumpărat şi câteva baxuri de apă în plus, câteva butelii de gaz, chibrituri sau baterii, speriaţi de „criza de după”. La ţară, unii dintre cei cu porumbul cules, cu porcul tăiat şi cu ţuica făcută se mai uită din când în când pe cer, ca să vadă „semnele”, dar în străfundurile lor sunt oarecum invidioşi pe cei săraci, cărora „potopul” nu prea are ce să le „ia”. Există, însă, destui dintre cei care au pe buze versurile Condacului: „Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din