Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Băsescu e un pârâcios şi cerşetor la UE, iar Macovei e o diavoliţă care induce în eroare". Declaraţia halucinată a unui DEPUTAT

Publicat in Antena 3, vineri 21 decembrie 2012 ·

Deputatul PNL George Becali a declarat că a votat împotriva ridicării imunităţii lui Ion Stan şi că UE este indusă în eroare pe acest subiect de "diavoliţa" Monica Macovei, europarlamentar PDL, dar şi de preşedintele Traian Băsecu care este un "pârâcios şi cerşetor".

"Pe mine nu mă interesează ce spune UE, eu am fost acolo, da? Eu sunt Becali şi votez parlamentar, deputat în Parlamentul României, cum cred eu de cuviinţă şi conştiinţa mea. Cei din UE sunt induşi în eroare de o diavoliţă care se numeşte Monica Macovei şi care face numai rău României. Şi ce să facă, bă, ăia de la UE dacă văd un preşedinte pârâcios, cerşetor ?Ia uitaţi, ia uitaţi?. Ce să facă ăia de la UE?! Cea mai mare ruşine, să te duci tu, împăratul, preşedintele e împăratul ţării, şi tu te duci să îţi pârăşti neamul tău, ţara ta: ?Uitaţi hârtiile, uitaţi acordul?", a declarat Becali, după votul de la Cameră.

El a spus că preşedintele Băsescu ar fi trebuit să ţină secret acordul semnat cu premierul Ponta şi să îl distrugă împreună după doi ani.

"Băi, pârâciosule, alea trebuia să le ţii dacă le-ai luat pentru siguranţa ta şi peste doi ani nici nu le citeai, le dădeai foc, ca să nu rămână mărturie niciodată. Îl chemai pe Ponta, ?Băi Victore, hai vino încoa' să le dăm foc şi exemplarul tău şi al meu?, dacă aveai bărbăţie şi caracter. Nu pârâceală, stai că mă duc la Schulz, la Barroso, la cutare...?Uite domnul Barroso, uite domnul Schulz?. Băi, pârâciosule, nu mai eşti căpitan de vas, de cursă, ai devenit vâslaci în barcă?!", a spus Becali.

De asemenea, el a arătat că votul său a fost "pentru stat de drept, dreptate şi adevăr".

"Este momentul să dăm un semnal acum că nu DNA conduce România, România nu este statul mascaţilor, nu este statul terorii pentru că asta s-a făcut până acum. Ce a făcut? (Ion Stan n.r.) E un sâmbure de adevăr, dar nu însea

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum 2 ore
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan, mesaj după numirea în funcția de președinte al PNL: „O onoare mare și o responsabilitate și mai mare”

Mediafax acum 13 ore
Ilie Bolojan a scris pe rețelele sociale un mesaj public sâmbătă seară, imediat după ce a fost ales în fruntea Partidului Național Liberal. În declarația sa, a spus că se simte onorat de această alegere și că este conștient de greutatea rolului pe c

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°