Singurul moment cînd cetățenii pot să dea lecții politicienilor este, în democrațiile liberale, prezentarea la alegerile libere. Acolo, la urne, electoratul funcționează ca un mecanism colectiv de corecție a aberațiilor politice. La vot, cetățenii spun ce e bine și ce nu e bine în politică – altfel, ei par tăcuți și chiar indiferenți. Aceste lecții de politică sînt, de multe ori, dureroase și, din păcate, de foarte multe ori, nu sînt înțelese de către politicienii înșiși. O serie de lecții dure despre ce înseamnă procesul electoral le-au primit reformatorii dreptei, pionierii ARD – Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamțu și Adrian Papahagi. Ungureanu, la primul contact cu sistemul electoral, singurul etalon pentru calitatea politicienilor, a fost scos în afara sferei dezbaterilor publice. Cetățenii nu vor să afle ce păreri mai are MRU despre viitorul României. Steaua politică a lui Ungureanu (cu opt colțuri!) a apus rapid în fața urnelor din colegiul senatorial 1 Arad. Forța Civică și-a pierdut încordarea în skanderbegul cu poporul, la care oamenilor de dreapta le face atîta plăcere să facă referință. Același popor l-a smerit și pe Mihail Neamțu, cealaltă portavoce ARD, care credea că tinerețea și cămașa albă vor aduce automat aderența populară. Dar lecțiile cele mai dure le-a primit tînărul Papahagi. Adrian Papahagi, poate printre cei mai verboși politicieni de factură nouă din zona dreptei mioritice, a învățat de la politicienii cu care s-a întovărășit prima lecție a lui zoon politikon: pragmatismul. Cu toate că, în colegiul 1 Cluj, Papahagi a obținut 27% din voturi, părîndu-i-se normal să fie ales în Parlamentul extins de la București, junele politician a aflat că socoteala din tîrgul de idei al dreptei nu e totuna cu realitatea de la masa verde a intereselor de partid. Consternat la aflarea veștii că nu va fi „ales“ și că rămîne fără „coledzi“, Adrian Papahag