PROSTITUŢIE PRIN MICA PUBLICITATE
Au închiriat un apartament din Alba Iulia, au dat anunţ la ziar şi s-au apucat ... de lucru. Este acuzaţia de prostituţie pe care poliţiştii o aduc unei braşovence de 20 de ani şi unei tinere de 23 de ani, din Arad.
Cele două tinere aveau şi un „peşte” - în persoana unui braşovean de 33 de ani, cunoscut cu antecedente penale. Anchetatorii spun că bordelul din Alba Iulia a început să funcţioneze din luna august, a acestui an. „Cele două tinere (...) au închiriat un apartament în municipiul Alba Iulia, unde întreţineau relaţii sexuale, contra cost, cu diferiţi clienţi. Pentru aceasta, cele două tinere au postat, la rubrica Matrimoniale a unui ziar local, un anunţ prin care îşi ofereau serviciile”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Alba.
Întreaga activitate a fost monitorizată de lucrători din Biroul de Investigaţii Criminale, al Poliţiei Municipiului Alba Iulia.
Tot poliţiştii acestei structuri au fost cei care au percheziţionat apartamentul închiriat de membrii grupului monitorizat.
Niciunul dintre oamenii legii nu a fost mirat de faptul că, chiar cu ocazia descinderii, una dintre tinere „a fost depistată în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un client”. PROSTITUŢIE PRIN MICA PUBLICITATE
Au închiriat un apartament din Alba Iulia, au dat anunţ la ziar şi s-au apucat ... de lucru. Este acuzaţia de prostituţie pe care poliţiştii o aduc unei braşovence de 20 de ani şi unei tinere de 23 de ani, din Arad.
Cele două tinere aveau şi un „peşte” - în persoana unui braşovean de 33 de ani, cunoscut cu antecedente penale. Anchetatorii spun că bordelul din Alba Iulia a început să funcţioneze din luna august, a acestui an. „Cele două tinere (...) au închiriat un apartament în municipiul Alba Iulia, unde întreţineau relaţii sexuale, contra cost