"Patriarhul sculpturii moderne", cum este supranumit marele nostru Brâncuşi, nu are linişte nici după moartea sa. Personaje mai mult sau mai puţin credibile, indivizi mai mult sau mai puţin binevoitori, stăpâniţi de orgolii bizare, încearcă, de ani buni, să-şi proiecteze asupra propriului nume o rază de... atenţie. Cum altfel ar putea fi interpretate acţiunile susţinute de te miri cine în favoarea aducerii în patria-mumă a osemintelor lui Constantin Brâncuşi (1876- 1957), care, de 55 de ani, îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Montparnasse din Paris.

Gesturi care presupun sacrilegiul...

Persoane cu înclinaţii pioase, chipurile!, fie din Târgu Jiu, fie din ţară, râvnesc la momentul unui ritual în stare să îi consacre, pentru eternitate, în istoria geniului brâncuşian. Au mai încercat şi alţii, în alt tip de proiecte - toate în jurul marelui sculptor, dar nu le-a reuşit. Acestui alai ad-hoc i s-au alăturat şi rudele artistului - singurele al căror gest emoţional este de înţeles. Numai că, după cum se vede, însuşi spiritul lui Brâncuşi se împotriveşte acestei iniţiative cel puţin bizare. Este cunoscut episodul din 1947, când se punea problema transferului osemintelor pictorului francez post-impresionist Henri Rousseau, le Douanier, dintr-un cimitir parizian, în locul său de naştere... Brâncuşi însuşi spunând, în acele împrejurări: "acest act ar fi un sacrilegiu".

Presa românească a consemnat din plin, în ultimii ani, demersurile celor care şi-au închipuit că aducerea acasă a osemintelor lui Brâncuşi este un simplu transfer care are nevoie de o simplă semnătură; poate numai a Administraţiei Cimitirului Montparnasse... Şi totuşi, autorităţile româneşti au avut prudenţa de a nu se aventura în luarea unei decizii pripite.

Poate cel mai bun şi convingător răspuns a fost, în 2011, al lui Teodor Baconschi, căruia i s-au cerut informaţ