Scriitoarea canadiancă de origine vietnameză Kim Thuy mărturiseşte că nu a trăit niciodată drama imigrantului, pentru că ţara de adopţie nu a făcut-o nicio clipă să se simtă străină sau diferită.
Kim Thuy s-a născut în Vietnam, dar a fugit de acolo împreună cu familia, pe când avea 10 ani. A fost ceea ce se numeşte „boat people“ - expresie folosită pentru refugiaţii din anii 70 care fugeau din Vietnam în condiţii vitrege, pe ambarcaţiuni vechi şi foarte nesigure. Despre toată această experienţă, pe care o consideră acum exterioară, de parcă nu ar fi fost a ei, a scris în romanul ei de debut, „Ru“. Din fetiţa bolnăvicioasă care trăia în Vietnam, Kim Thuy a devenit, pe pământ canadian, o femeie puternică. Şi, în plus, o scriitoare foarte apreciată. Am cunoscut-o la Bucureşti, unde a venit să-şi lanseze volumul „Pentru tine“, scris împreună cu Pascal Janovjak, şi am fost uimit de forţa şi de vitalitatea pe care le emană.
Weekend Adevărul: Vorbiţi franceză, engleză şi vietnameză. Franceza e limba scrierilor dumneavoastră. Ce reprezinta celelalte două?
Kim Thuy: Engleza o folosesc în munca mea, când o vorbesc sunt femeie de afaceri, avocată etc. Pot să fiu mult mai dură în engleză decât în franceză. Fiecărei limbi îi corespund comportamente diferite, iar în capul meu sunt compartimente bine separate pentru fiecare. Limba vietnameză o vorbesc numai cu părinţii mei, foarte rar cu altcineva. Este limba copilului din mine, o limbă infantilă. Vietnameza nu are pronume personale şi trebuie să-ţi numeşti tot timpul poziţia ierarhică. Când vorbesc cu părinţii mei, eu trebuie să precizez mereu că sunt copilul. Prin urmare, mi-e foarte dificil să vorbesc de sexualitate, de exemplu, în vietnameză. Oricum, vietnamezii vorbesc foarte puţin de sexualitate. E o limbă care impune multe rezerve. De exemplu, nu se foloseşte niciodată în vorbire cuvântul care desemn