-AA+A
„Crăciunul prin ochi de copil”, cu elevii Liceului Tehnologic Special Sfânta Maria În pragul mult aşteptatei vacanţe de iarnă, elevii Liceului Tehnologic Special Sfânta Maria din Bistriţa participă la atractive activităţi educative. Zilele trecute elevii au fost angrenaţi în acţiunea „Crăciunul prin ochi de copil”, aceasta fiind cea de-a III-a activitate din cadrul proiectului „Cu diligenţa prin trecut şi viitor”, coordonată de prof. Simona Bîrte şi de bibliotecara Daniela Pralea. Ca în fiecare an, „Crăciuniţele” liceului au colindat la instituţiile colaboratoare, la partenerii educaţionali, prestaţia lor fiind deosebit de apreciată, iar programul artistic prezentat în sala festivă a şcolii, în prezenţa primarului municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a fost bine primit, devenind deja o tradiţie. Elevii sportivi se întâlnesc şi organizează meciuri amicale de fotbal, tenis de masă, încheind cu rezultate bune acest semestru bogat în activităţi plăcute şi atractive.
„Tot în această perioadă, într-o atmosferă de sărbătoare, şcoala şi elevii şi-au primit colindătorii de la CSI nr. 1 şi 2, CSI Beclean, iar spectacolul festiv dedicat cadrelor didactice şi nu numai a încheiat o bogată activitate extraşcolară, mulţi elevi amintindu-şi peste ani acestea. În numele tuturor cadrelor didactice, a partenerilor educaţionali, urez sărbători fericite, «La mulţi ani!» şi o vacanţă frumoasă tuturor cadrelor didactice, personalului auxiliar şi nedidactic, cât şi elevilor. Să ne întâlnim sănătoşi în 2013”, ne-a declarat profesorul Grigore Butuza.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet