Pentru români, 2012 a fost un an de cumpănă. Efectele bătăliilor politice care l-au marcat urmează abia să se producă. Anul următor nu va fi deloc uşor.
Pe fondul crizei economice generalizate, România va trebui să tragă din greu pentru a se menţine în plutonul UE. În 2013, vor trebui restituite sume foarte mari din împrumuturile FMI şi găsite cele mai bune modalităţi de accesare a fondurilor europene de dezvoltare. Fără preluarea corectă a acestora, România se va regăsi pe buza unei prăpăstii sociale şi economice fără precedent. S-ar putea atunci ca mulţi dintre cei care au stat deoparte sau au participat afectiv la conflictul politic din 2012 să-şi regrete opţiunile. În ciuda iernii dificile, 2012 părea - totuşi - un an promiţător pentru ţară. Şocul vârfului de criză fusese, oarecum, depăşit, statul de drept (caracterizat prin separaţia internă a puterilor) părea stabil, accesul românilor în "spaţiul Schengen” era mai aproape ca niciodată. E drept, puterea executivă a fost uzată de măsurile dure anticriză (amputări de salarii, pensii îngheţate, TVA ridicat etc.). Guvernul Boc, "vinovat” de aceste acte, a fost obligat să se retragă. Decizia a fost una corectă, dar târzie. Multe gafe ale cabinetului au fost percepute disproporţionat, aşa cum se întâmplă în vremuri de austeritate. Măsurile sale însă puteau da noului cabinet, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, şansa relansării. N-a fost să fie aşa.
Observatorii mai puţin înfierbântaţi au sesizat că opoziţia USL-istă era mai puţin împotriva guvernării PDL şi mai mult împotriva preşedintelui Traian Băsescu. D-l Băsescu îşi asumase sarcina neplăcută de a anunţa amputările de venituri şi se implicase direct în prea multe din activităţile administrative ale guvernului. Principala lui culpă - mai puţin atacată public - a fost însă potenţarea instituţiilor juridice i
