Pentru români, 2012 a fost un an de cumpănă. Efectele bătăliilor politice care l-au marcat ur­mează abia să se producă. Anul următor nu va fi de­loc uşor.

Pe fondul crizei economice genera­lizate, Ro­mâ­nia va trebui să tragă din greu pentru a se menţine în plu­tonul UE. În 2013, vor trebui restituite sume foarte mari din împrumuturile FMI şi găsite cele mai bune moda­lităţi de accesare a fondurilor europene de dez­vol­tare. Fără pre­luarea corectă a acestora, România se va regăsi pe buza unei prăpăstii sociale şi economice fără precedent. S-ar pu­tea atunci ca mulţi dintre cei care au stat deoparte sau au participat afectiv la con­flictul politic din 2012 să-şi regre­te opţiunile. În ciu­da iernii dificile, 2012 părea - totuşi - un an pro­miţător pen­tru ţară. Şocul vârfului de cri­ză fu­sese, oarecum, depă­şit, statul de drept (caracterizat prin se­­pa­raţia in­ternă a puterilor) părea stabil, accesul ro­mâ­nilor în "spaţiul Schengen” era mai aproape ca nicio­dată. E drept, puterea executivă a fost uzată de măsurile dure an­ticriză (amputări de salarii, pensii îngheţate, TVA ridicat etc.). Guvernul Boc, "vinovat” de aceste acte, a fost obli­gat să se retragă. Decizia a fost una co­rec­tă, dar târzie. Mul­te gafe ale cabinetului au fost per­cepute dispro­por­ţionat, aşa cum se întâmplă în vremuri de austeritate. Măsurile sale însă pu­teau da noului cabinet, condus de Mihai Răzvan Ungu­reanu, şansa re­lansării. N-a fost să fie aşa.

Observatorii mai puţin înfierbântaţi au sesizat că opo­ziţia USL-istă era mai puţin împotriva guvernării PDL şi mai mult împotriva preşedintelui Traian Bă­sescu. D-l Bă­sescu îşi asumase sarcina neplăcută de a anunţa amputările de venituri şi se implicase direct în prea multe din acti­vităţile administrative ale guver­nului. Principala lui culpă - mai puţin atacată public - a fost însă potenţarea insti­tu­ţiilor juridice i