Astãzi, membrii PP-DD Bârlad vor fi vizitati de copiii institutionalizati la Centrul de Primire în Regim de Urgentã pentru Copilul Abuzat, Exploatat si Neglijat Bârlad. Cei 22 de copii cu vârste între 2 ani si jumãtate si 16 ani, victime ale violentei în familie, dar si copii ai strãzii, au pregãtit un scurt program de colinde pe care îl vor sustine în fata politicienilor. La final, vor fi rãsplãtiti de cãtre membrii PP-DD Bârlad cu sacose cu cadouri, pentru unii dintre copii acesta fiind primul Crãciun adevãrat de care se bucurã. „În spatele oricãrei organizatii, fie ea politicã sau nu, se aflã oameni. Oameni care pot aduce luminã în viata semenilor cãrora soarta le-a fost uneori potrivnicã“, ne-a declarat Tiberius Nechita, purtãtorul de cuvânt si vicepresedintele PPDD Bârlad. Nechita a precizat cã, profitând de aceastã ocazie, doreste sã transmitã tuturor care pot dãrui clipe de fericire celor ce trec prin momente mai putin plãcute sã fie alãturi de acestia. De mentionat cã cei 22 de copii vor fi însotiti la colindat de coordonatorul Centrului de Primire în Regim de Urgentã pentru Copilul Abuzat, Exploatat si Neglijat Bârlad, psihologul Ionel Brãtianu.
Astãzi, membrii PP-DD Bârlad vor fi vizitati de copiii institutionalizati la Centrul de Primire în Regim de Urgentã pentru Copilul Abuzat, Exploatat si Neglijat Bârlad. Cei 22 de copii cu vârste între 2 ani si jumãtate si 16 ani, victime ale violentei în familie, dar si copii ai strãzii, au pregãtit un scurt program de colinde pe care îl vor sustine în fata politicienilor. La final, vor fi rãsplãtiti de cãtre membrii PP-DD Bârlad cu sacose cu cadouri, pentru unii dintre copii acesta fiind primul Crãciun adevãrat de care se bucurã. „În spatele oricãrei organizatii, fie ea politicã sau nu, se aflã oameni. Oameni care pot aduce luminã în viata semenilor cãrora soarta le-a fost uneori potrivnicã“, ne-a declarat