Motto: The past is not dead. In fact, it’s not even past. (William Faulkner)
Nimeni nu mai poate contesta ca Romania de azi atinge nebanuite culmi ale absurdului. Decizia Colegiului CNSAS privind relatiile profesorului Andrei Marga cu Securitatea, o institutie criminala pe intreg parcursul existentei sale, este paradigmatica la acest trist capitol. Nu neg ca s-a respectat litera legii. Dar oare si spiritul ei? Cand Sebastian Lazaroiu a facut o aluzie la acest subiect, profesorul Marga a negat emfatic ca ar fi semnat vreodata note informative. Acum stim, peremptoriu, ca a facut-o. Dar nu a fost “colaborator”. Ni s-a spus ca lustratia ar fi un proiect anacronic. Iata ca nu este. Oricum, cum imi scria un bun prieten, este o cumplita ironie a acestor timpuri faptul ca in locul lui Horia Patapievici, fortat sa demisioneze, se afla acum un fost informator cu numele de cod “Horia”.
Chiar daca membrii Colegiului, in virtutea unui articol din lege, nu pot pronunta verdictul de colaborator, este limpede ca dl Marga a fost informator. In mod normal, dl Marga ar trebui sa-si dea imediat demisia din fruntea ICR. Primo, pentru ca a fost informator, a dat note informative semnate cu numele de cod atribuit de Securitate. Secundo, pentru ca a mintit privind propriul trecut. Credibilitatea morala a lui Andrei Marga este ferfenita, pulbere.
Repet, ni se ofera in decizia Colegiului CNSAS toate datele care demonstreaza, dincolo de orice indoiala rationala, ca dl Marga a servit, ca informator, ca sursa, acea institutie, ca a avut nume de cod, ca a facut rapoarte olografe despre intalnirile sale cu intelectuali vestici care faceau cercetari in Romania (inclusiv cunoscuta antropoloaga Katherine Verdery, profesoara la City University of New York, autoarea cartii de referinta despre compromis si rezistenta in cultura romaneasca in anii regimului Ceausescu). Discutiile desp
