An de an, luminatul praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne umple sufletele de o negrăită bucurie duhovnicească. În această zi de sărbătoare, în care S-a născut Mântuitorul Hristos, s-au împlinit făgăduinţele Tatălui ceresc pe care le-a dat primilor oameni, că “în zilele cele de pe urmă” va trimite pe Fiul Său să mântuiască neamul omenesc.

Ascultând istorisirile din Sfintele Evanghelii despre cele petrecute în oraşul Betleem, în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni şi noi cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit, ca să ajungem călăuziţi de stea la ieslea unde S-a născut Pruncul Iisus. Acolo, în peşteră şi în ieslea sărăcăcioasă, a venit la noi Fiul Celui Preaînalt să ne sfinţească şi să ne facă desăvârşiţi. De asemenea, împreună cu păstorii, să ascultăm şi noi cântarea îngerească a puterilor cereşti: “slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). De bună seamă că aceste momente sfinte vor trezi în noi sentimente de aleasă trăire duhovnicească şi de mulţumire pentru nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Sfântul Ioan Evanghelistul zugrăveşte această bucurie sfântă prin cuvintele: “Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă – ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (I Ioan 1, 2-3).

Taina iubirii celei negrăite

Dacă există în lume un lucru care să fie numit taină, înainte de toate şi în primul rând, trebuie numită Taină însăşi venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. Din orice direcţie am privi acest subiect sau sub orice aspect l-am trata, Domnul slavei este o Persoană reală, indiscutabil istorică şi incontestabil tainică. În El realitatea cea mai evidentă se uneşte cu taina c