Clujenii vor avea parte în acest an de un Crăciun fără zăpadă. Meteorologii spun că în weekend avem parte de temperaturi de -10 grade celsius şi de ninsori, dar acestea nu vor ţine mult. De luni, vremea se încălzeştem, astfel încât în ziua de Crăciun vom avea temperaturi de până la 9 grade celsius.
De mâine, temperaturile vor scădea până la -10 grade celsius. Totodată, vom avea parte şi de ninsori, însă slabe din punct de vedere cantitativ.
"În week-end ne aşteptăm la o răcirea vremii, temperaturilevor scădea până la -10 grade celsius, iar în zona Clujului vom avea între -6 şi -8 grade celsius", a spus Narcis Maier, meteorolog.
Vremea se va schimba de la o zi la alta. Astfel că, dacă duminică vom avea temperaturi negative, de luni mercurul din termometre nu va scădea sub 6 grade celsius. În ziua de Crăciun, maxima va atinge chiar şi 9 grade celsius.
"Decembrie în noaptea din 23 decembrie va fi un font atmosferic care v aduce precipitaţii , nu bogate din punct de vedere cantitativ, dar vor fi ninsori ia în ajunul Crăciunului ne aşteptăm la lapoviţă în ziua de Crăciun vom avea temperaturi cuprinse între 2 şi 9 grade celsius", spune Narcis Maier.
Meteorologii spun că spre sfârşitul săptămânii viitoare temperaturile vor mai scădea uşor, însă din punct de vedere al precipitaţiile nu ne putem aştepta decât la lapoviţă.