Citeşte şi: Am să te iubesc până la sfârşitul lumii
introducere
cuprins
încheiere Ţi-am spus de atunci, de când eram foarte mic,
Să nu te joci cu sentimentele mele de copil.
Te-am rugat frumos, chiar aveam lacrimi în ochi,
Să-mi iei bicicletă Pegas cu şa lungă,
Dar tu te-ai făcut că nu mă auzi.
Şi au trecut ani de zile de iluzii, de aşteptări
Până când visul meu să se împlinească.
Apoi a fost aşteptarea cea mai lungă şi mai grea.
Când îţi doreşti ceea ce îşi doresc toţi copiii,
Să vină tatăl tău şi să-ţi spună cele două cuvinte.
Să-ţi spună ce spun toţi taţii copiilor când e şi nu e cazul.
Să te ia în braţe, să te pună pe genunchi,
Să te pupe apăsat pe frunte mirosind a bărbat
Şi să-ţi spună: te iubeşte tăticul tău!
Ei bine, olteanul-oltenilor, dragul meu tată, tati, tăticule,
Cred că-mi făcusem de mult majoratul,
Ba chiar spusesem câtorva fete şi femei
Eu însumi, timid dar foarte clar, că le iubesc
Până când matale, de la înălţimea tutorelui,
Să-mi dai senzaţia că s-ar putea, la o adică,
Nicidecum să-mi spui cu subiect şi predicat, că mă iubeşti.
Şi de câte ori nu te-am rugat să n-o mai cerţi pe mama
Îţi aduci aminte, toate promisiunile că n-o s-o mai faci,
Iar tu, ca şi când nu te-aş fi rugat niciodată,
Nu mă ascultai şi o luai de la capăt, ştiind foarte bine
Că nu iubeam pe nimeni mai mult pe lumea asta
Iar motivul era mereu acelaşi, aceeaşi cheie de yală
Pusă sub preşul de la uşă ca să pot intra în casă când veneam dimineaţa de la bairam.
N-am uitat, tată, n-am uitat nimic din toate astea,
Aşa cum n-am uitat nici cum o luai la mişto pe mama,
Că tot veni vorba despre ea, despre noi, în general despre familia Tucă Marin,
Când îţi spunea că am degete de pianist,
Mâini