L. Frank Baum
Repovestită de Janeen R. Adil
Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun
Editura Corint Junior
Ilustraţii de Charles Santore. Traducere din limba engleză de Carmen Botoşaru. Lyman Frank Baum (1856-1919) este unul dintre cei mai cunoscuţi autori americani de literatură pentru copii. A devenit celebru în anul 1900, când a publicat Minunatul vrăjitor din Oz, care a cunoscut imediat un succes răsunător. Aveau să mai urmeze încă 13 cărţi. Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun, care a încântat generaţii întregi de copii, părinţi şi bunici, a apărut în 1902 şi a fost retipărită constant de atunci, inclusiv, de nenumărate ori, şi la noi. Cartea îl poartă pe cititor în lumea fantastică a lui Moş Crăciun, povestind despre cum acesta a fost crescut de făpturile nemuritoare ce sălăşluiesc în păduri, cum şi-a făcut prieteni zece reni zburători care-l ajută în fiecare an să le ducă daruri copiilor, cum ciopleşte jucării şi podoabe pentru bradul de Sărbători şi cum el însuşi primeşte un dar nepreţuit: nemurirea.
Gellu Naum
Cărţile cu Apolodor
Editura Paralela 45
Ilustraţii de Silvia Mitrea şi Gellu Naum. Prefaţă apolodoriană de Simona Popescu.
"Cartea cu Apolodor" este una dintre cele mai cunoscute cărţi de poezie pentru copii în limba română, publicată pentru prima dată în 1959. Relatează călătoria pinguinului Apolodor în jurul lumii, în încercarea de a-şi regăsi rudele rămase în Labrador. La începutul poveştii, Apolodor lucrează ca tenor în corul Circului de Stat din Bucureşti. I se face însă dor de familia sa şi hotărăşte să plece în căutarea ei, luându-şi rămas bun de la colegii din cor. Urmează o serie de peripeţii care îl conduc pe Apolodor pe diferinte continente, din Sahara până în America de Sud, şi chiar pe Lună. Când în sfârşit ajunge în Labrador, îşi dă însă seama că începe să i se facă dor de colegii să