Deputatul PNL Ludovic Orban îl ironizează pe social-democratul Dan Şova, care este propus pentru funcţia de ministru coordonator pentru proiecte de infrastructură. Liberalul spune că, odată ce şi-a adjudecat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Şova poate începe să colonizeze planeta Marte şi să mute gaura din stratul de ozon deasupra Chinei şi Indiei.
„Acum, odată ce s-a procopsit cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale(CNADNR), Ministerul Marilor Proiecte se poate apuca de treabă: colonizarea planetei Marte, trimiterea cometei Halley în orbita stelei Alpha Centauri, mutarea găurii din stratul de ozon deasupra Chinei şi Indiei, dotarea Lunii cu scut antirachetă etc. Mult succes, domnule Şova! Cât despre colegul meu de la transporturi, îi doresc succes în activitate...”, a scris Ludovic Orban, vineri, pe Facebook.
Ponta anunţat vineri că CNADNR va fi în subordinea ministerului pentru Proiectele de Infrastructură, coordonat de Dan Şova (PSD) şi nu va rămâne la Transporturile lui Relu Fenechiu – PNL. Compania administrează cei mai mulţi bani publici (între 1,5 şi două miliarde de euro pe an, în ultima perioadă), gestionând atât întreţinerea şoselelor, cât şi construcţia de autostrăzi.
În urmă cu câteva zile, Orban a realizat succint o listă a defectelor viitorului Cabinet condus de premierul desemnat Victor Ponta. Fostul ministru al Transporturilor semnalează greşeli precum semnarea unui pact de coabitare cu Băsescu sau numirea lui Gabriel Oprea în funcţia de vicepremier.