Convins că arta teatrului este “un braţ al politicului”, Romulus Guga făcea, în caietul -program al spectacolului cu piesa Evul Mediu întâmplător, care a avut premiera la data de 29 februarie 1980, pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, o mărturisire tulburătoare.

“Nu-mi este indiferent care va fi soarta omului şi a acestei planete, cum nu îmi este indiferent ce se spune despre libertate, democraţie, demnitate umană. Sunt şi voi rămâne implicat în ceea ce sunt dator, după conştiinţa mea, să descopăr, să elogiez, să protestez, într-un cuvânt, să aparţin în totalitate progresului”.

Guga a debutat ca poet, a rămas, în opinia lui Mircea Iorgulescu, “fundamental poet, poet de viziuni simbolice, fabulos mirifice, ori dezlănţuit groteşti”. După cartea de poezie Bărci părăsite, apărută în anul 1968, doi ani mai târziu lumea literară va avea surpriza de a descoperi romanul Nebunul şi floarea, apărut după lupta cu cenzura, după amputări în text şi modificarea titlului (trebuia să se cheme Iisus şi ceilalţi), semnat de acelaşi Romulus Guga, “parabola unui Lazăr vindecat,..povestea unui Toma care nu ştie cu certitudine că se îndoieşte,…povestea unui Iona care trăieşte derutat într-o lume modernă”. Marius Miheţ

Alte două romane- Viaţa postmortem, din 1972 şi Adio, Arizona pentru o mie de ani, din 1974, socotite de critici ambiţioase tematic, dar inegale ca realizare şi asta în primul rând încercărilor de dislocare a epicului prin teatralizare şi convenţionalism excesiv- îl vor confirma pe Guga şi în perimetrul epicului.

Cam tot în aceeaşi vreme, scriitorul târgumureşean îşi va face debutul şi în teatru. Asta după ce va lucra o vreme ca referent literar la Naţionalul din oraşul său de adopţiune, după ce va citi zeci, sute de piese româneşti şi străine, după ce va face numeroase traduceri din literatura dramatică universală, convins că înainte de a scrie el