De la celebrarea Naşterii, la sărbătoarea contemporană a cadourilor, a exuberanţei comerciale şi a bucuriei lunii, serbarea Crăciunului a făcut o trecere treptată, păstrându-se fondul de veselie.
Fiecare an ne întoarce treptat către redescoperirea magiei Crăciunului, dar poate că niciodată nu avem timpul să ne aplecăm cu atenţia necesară asupra descifrării sale, atraşi în vârtejul cumpărăturilor, al invitaţiilor şi pregătirilor.
Şi totuşi, cine este străvechiul Moş aducător de cadouri şi care este misterioasa lui conexiune cu Iisus a cărui naştere o sărbătorim? De ce pregătim tradiţionalele mâncăruri? Care este raţiunea schimbării cadourilor, ce înseamnă obiceiul colindatului? Împodobitul bradului - o tradiţie nelipsită - este oare legat de naşterea lui Christos?
Tradiţionalul sfârşit de an este perceput ca o degradare treptată a timpului, urmată de o renaştere, iar întregul cortegiu de datini se leagă de asigurarea unei bune treceri în noul timp „renovat": facem curat în case şi în suflete, sărbătorim sfârşitul postului cu pregătiri culinare tradiţionale, dăruim şi primim cadouri pentru a pecetlui armonia familială şi deschidem uşa colindătorilor care ne anunţă cu veselie Naşterea.
Darurile de Crăciun sunt interpretate ca o replică simbolică a darurilor aduse de magi pruncului iar colindele aduc creştinilor marea veste a naşterii lui Iisus.
Dintotdeauna bradul a fost privit ca un simbol al veşniciei, iar la români a jucat un rol absolut special. În timpurile moderne, merele au fost înlocuite cu globuri. Alte podoabe care s-au adăugat ulterior au fost steaua ce orna vârful bradului, reprezentând călăuza magilor spre Bethleem - şi lumânările, care au fost înlocuite cu beculeţe electrice.
Transformate în spirit creştin, toate aceste vechi datini capătă o nouă şi vie strălucire, sărbătorind naşterea luminii şi speranţei.
Î
