Şeful din Gruia consideră că italienii pornesc cu prima şansă în faţa CFR-ului, dar speră că "vişiniii" vor repeta evoluţiile bune din Liga Campionilor şi că vor trece de Inter.
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan spune că gruparea pe care o conduce nu se teme de Internazionale Milano, adversarul din 16-imile de finală ale Ligii Europa, chiar dacă formaţia italiană este mai valoroasă.
"Toate meciurile sunt grele, dar nu ne mai sperie nimic şi avem valoarea şi mentalitatea necesară ca să nu ne considerăm învinşi dinainte. Suntem convinşi că avem şansa noastră, iar şansa este foarte importantă. Am făcut zece puncte în grupele Ligii Campionilor, am făcut meciuri bune şi nu ne mai sperie nimic şi nimeni şi nu ne-am făcut de râs, în afara celei cu Bayern Munchen (n.r. - scor 0-4, în grupele Ligii Campionilor). Inter e o echipă mai valoroasă ca a noastră, are prima şansă, dar şi noi avem o şansă şi pe asta mă bazez", a spus Mureşan.
Inter e avantajată de programul competiţional din Italia
Iuliu Mureşan a afirmat că Inter va beneficia de faptul că întrecerea internă din Italia nu se întrerupe. "Am văzut Inter în ultima perioadă şi nu au trecut printr-o perioadă aşa bună. Inter are avantajul foarte mare că întrerup campionatul maxim două săptămâni, iar noi venim după pregătire direct la ei acasă, aşa cum şi noi aveam avantajul în Liga Campionilor şi câştigam primul meci din grupe, pentru că aveam mai multe meciuri în picioare", a explicat Mureşan.
Preşedintele grupării clujene consideră că Steaua a avut puţin mai mult noroc la tragerea la sorţi. "Steaua e mai norocoasă, dar nu cu mult. Ajax e o echipă bună şi nu poţi considera că Ajax va pierde. Steaua are şanse mai mari ca noi. Ei să fie cu bulan şi să se califice, iar noi fără bulan şi să ne calificăm şi noi mai departe", a adăugat Mureşan.
Campioana României, CFR Cluj, va întâln