* "Lil Motion", majoretele de la "Nicolae Iorga" şi dansatorii de la "Valentina Dance" au fost vedetele serii
Marţi după-amiază, CS "Sport Plus" şi CSM Brăila au organizat un spectacol de o oră şi jumătate în sala de jocuri a clubului din complexul Carantina, în care protagonişti au fost copii cluburilor organizatoare, "Lil Motion", majoretele de la "Nicolae Iorga" şi dansatorii de la "Valentina Dance".
Au făcut demonstraţii de volei copiii de la cele cinci centre de volei ale clubului "Sport Plus", cei de la secţia de badminton şi fiecare reprezentaţie a fost răsplătită cu aplauze de cei peste 100 de spectatori prezenţi în sală.
Moş Crăciun le-a adus daruri copiilor de la CS "Sport Plus", iar
pentru spectatori s-a organizat o tombolă cu premii, 20 dintre copii aflaţi în tribună primind recompense specifice sărbătorilor de iarnă.
"Cu toate că nu au trecut decât două luni de la înfiinţarea acestui club, foarte mulţi copii au venit să practice voleiul şi badmintonul, ceea ce mă face să sper că ne-am înscris deja pe drumul performanţei", a declarat Costi Baciu, preşedintele CS "Sport Plus".
* "Lil Motion", majoretele de la "Nicolae Iorga" şi dansatorii de la "Valentina Dance" au fost vedetele serii
Marţi după-amiază, CS "Sport Plus" şi CSM Brăila au organizat un spectacol de o oră şi jumătate în sala de jocuri a clubului din complexul Carantina, în care protagonişti au fost copii cluburilor organizatoare, "Lil Motion", majoretele de la "Nicolae Iorga" şi dansatorii de la "Valentina Dance".
Au făcut demonstraţii de volei copiii de la cele cinci centre de volei ale clubului "Sport Plus", cei de la secţia de badminton şi fiecare reprezentaţie a fost răsplătită cu aplauze de cei peste 100 de spectatori prezenţi în sală.
Moş Crăciun le-a adus daruri copiilor de la CS "Sport Plus