Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zero? Una? Amândouă!

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

De alaltăieri încoace, întrebările din titlu stau probabil pe buzele oricărui român iubitor de fotbal. O pun şi eu: vom avea zero echipe calificate în optimile Europa League, doar una, sau ambele? Răspunsul e tot în titlu. Nu îl dau ca să mă aflu în treabă ori ca pretext pentru articolul de azi. Chiar am convingerea că atât Steaua cât şi CFR se pot califica. Nu uşor, nu fără emoţii, dar cred că au argumente solide pentru a se impune în faţa unor adversari care trăiesc mai degrabă din amintiri, din tradiţie, din blazon decât din prestaţia la zi pe gazon. Să vedem pe rând cam cu ce se laudă cele două combatante. Încep cu Internazionale Milano, echipa care la ultima apariţie, chiar în această săptămână, în Cupa Italiei, a avut un căpitan de echipă nou-nouţ, pe nume Chivu... Păi nu-i destul? Faptul că, pardon, căpitanul e un loser născut (nu făcut!, vorba lui Gigi) spune aproape totul despre starea actuală a echipei. Chiar dacă acum e undeva între primele în clasament, Inter este departe rău de echipa care câştiga acum doi ani Champions' League. Singurul care e neschimbat e însuşi căpitanul: joacă la fel de prost cum a jucat şi în finala aia, cum a jucat (prea) mulţi ani şi la naţionala noastră şi cum joacă de când se ştie. Singurul element pozitiv ar fi tinereţea echipei, însă 'geaba tinereţe dacă jocul nu se încheagă. Şi e limpede că nu se. Prin comparaţie, jocul CFR-ului este mult mai spectaculos, mai tehnic şi chiar mai eficient, din moment ce a reuşit ce n-am mai făcut nici o echipă românească, anume să câştige tocmai la Manchester... iar ca bonus, şi la Braga! Dacă una trebuie să se teamă de adversar, atunci aia e Inter, nu CFR. În partea cealaltă, lucrurile par încă mai simple, Steaua fiind pe un val care seamănă izbitor cu cel din 1986. Singurele probleme pot apărea în defensivă, ştiut fiind faptul că atât portarul cât şi vreo 3 fundaşi sunt nesiguri, visăto

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 15 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 5 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 28 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°