Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestările de omagiere a eroilor Revoluţiei continuă astăzi şi mâine

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Ieri a fost prima zi din seria manifestărilor de omagiere a eroilor Revoluţiei. Acestea continuă astăzi şi mâine, în mai multe zone din municipiu.

Ceremonialul de omagiere a eroilor martiri a început ieri dimineaţă la Orologerie şi a continuat la Biserica Paraclisul Martirilor, iar mai apoi, la Troiţa Eroilor din Cimitirul Eternitatea. Reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari au depus apoi coroane de flori în Piaţa Revoluţiei, la Crucea Eroilor. Comemorarea eroilor Revo­luţiei din 1989 s-a încheiat la ora 17.00, la Monumentul Eroilor din Piaţa Revoluţiei. Astăzi manifestările de comemorare a eroilor martiri vor începe la la ora 12.00, la monumentul închinat Eroilor Martiri din Piaţa Revoluţiei, unde se va oficia o slujbă religioasă, urmată de depuneri coroane de flori. La această acţiune vor fi prezenţi reprezentanţii asociaţiilor şi fundaţiilor de revoluţionari, autorităţile locale, reprezentanţii partidelor politice şi ai instituţiilor arădene. De la ora 13.00 se vor depune coroane la sediul I.P.J. Arad şi mai apoi, la Monumentul de la Garnizoana din Subcetate. Manifestările de astăzi se vor încheia la Monumentul Eroilor din Aurel Vlaicu (Făt-Frumos) la ora 14.00.

Mâine, în data de 23 decembrie, la ora 11.00 se va oficia o slujbă religioasă urmată de depuneri de coroane de flori la monumentul lui Toth Sandor, de pe malul Mureşului. Seria de manifestări este organizată de asociaţiile de revoluţionari în parteneriat cu instituţiile administraţiei arădene.

Ieri a fost prima zi din seria manifestărilor de omagiere a eroilor Revoluţiei. Acestea continuă astăzi şi mâine, în mai multe zone din municipiu.

Ceremonialul de omagiere a eroilor martiri a început ieri dimineaţă la Orologerie şi a continuat la Biserica Paraclisul Martirilor, iar mai apoi, la Troiţa Eroilor din Cimitirul Eternitatea. Reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionar

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 58 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 43 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°