Sâmbătă de la ora 9, în sala de sport a Facultății de Educație Fizică și Sport din Parcul Sportiv ,,Iuliu Hațegan,, de pe malul Someșului, a debutat Turneul United Sport Indoor Cup 2012.
La grupa 2002 s-au înscris șase echipe: ProJunior Cluj, Clubul Sportiv Arieșul Mihai Viteazu, Sport Club 2012 Cluj, FC Cetate Florești, Clubul Sportiv United Sport Cluj/roșu și Clubul sportiv United Sport /negru. Jocurile s-au disputat pe durata unei singure reprize a 25 de minute.
În primul joc de la ora 9, CS United Sport/roșu, a dispus de FC Cetate Florești cu scorul de 2–0. De la 9.30 ProJunior Cluj a avut ca parteneră de întrecere echipa celor de la Sport Club 2012 Cluj, în fața căreia a reușit să se impună cu un categoric 5–0.
De la ora 10, Arieșul Mihai Viteazu a întâlnit echipa celor de la CS United Sport/negru, echipă de care dispus cu scorul de 4–0, prin golurile înscrise de Daniel Pârțilă (3) și Norian Vlad (1). Pe lîngă cele patru reușite, elevii lui Feri Szekely au mai ratat încă cel puțin atâtea ocazii din poziții favorabile.
În această grupă, jocurile au continuat de la ora 12.30, cu partida dintre ProJunior Cluj și FC Cetate Florești. Experiența competițională a celor de la ProJunior și-a spus cuvântul și s-au impus cu un sec 5–0.
Se poate spune că ora 13, oră la s-a disputat jocul dintre Arieșul Mihai Viterazu și Sport Club 2012 Cluj, le-a purtat ghinion celor din Mihai Viteazu, deoarece au remizat 1–1, dar în ultimele secunde de joc au ratat o lovitură de pedeapsă prin Daniel Pârțilă (foto, prim plan) cel care a restabilit egalitatea, după ce clujenii au deschis scorul.
De la 13.30 s-au întâlnit echipele clubului organizator al acestui turneu: CS United Sport/roșu și CS United Sport/negru. La acest joc în familie, ambițiile au fost mari, dar nici o echipă nu a reușit să se impună și au remizat 1-1.
După o p