Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a schimbat piaţa de publicitate şi creaţie în ultimii zece ani

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

 În urmă cu zece ani, Andrei Cohn şi Cristina Jansen au hotărât să-şi deschidă propriul boutique de creaţie. De atunci şi până acum, agenţia CohnandJansen JWT a trecut prin mai multe transformări, atrăgându-şi clienţii, unul după altul. În portofoliul companiei au figurat de-a lungul timpului campanii pentru clienţi precum Cosmote, Kraft (Mondelez), Mega Image, Aqua Carpatica, Vodafone sau Petrom.

Despre cum s-a schimbat piaţa de publicitate şi creaţie în ultimii zece ani, dar şi despre tendinţele de anul viitor , Income Magazine a stat de vorbă cu Alina Tudose, managing director şi head of strategy CohnandJansen JWT.

Prin ce transformări a trecut piaţa de publicitate şi creaţie în ultimii zece ani?

Din 2002 şi până în 2008, au fost anii de “glamour” ai publicităţii româneşti, în care a lucra în publicitate era echivalent cu a avea cam cel mai cool job. Îmi amintesc că jobul meu, acela de strateg, era foarte dezirabil. Există o mai multă emulaţie printre cei care lucram, existau mai multe evenimente ale industriei, întâlniri săptămânale între strategi, veneau oameni importanţi din afară, exista comcom, respectiv grupul agenţiilor de publicitate independente. Piaţa creştea de la an la an, cum era şi normal să fie, România descoperea brandurile. Din 2009 încoace, piaţa a scăzut cu aproape 50% per total, o scădere dramatică. Cel mai grav este că a scăzut şi din entuziasmul oamenilor care lucrează în publicitate, explicabil pentru că este o muncă care consumă şi noi încă nu avem prima generaţie de oameni care ies la pensie din publicitate.

Cum credeţi că ar fi arătat ea astăzi, dacă ar fi fost ocolită de criza economică?

Este foarte dificil să ne mai comparăm aşa. Criza financiară a schimbat complet piaţa şi felul nostru de a ne raporta la ea. Nu este musai un lucru rău, agenţiile de publicitate, deşi trec prin niş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 9 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 12 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°