Nu mor de dragul lui Ion Cristoiu, deși îl cunosc de câteva decenii și au fost răstimpuri în care, profesional, destinele noastre s-au intersectat (ori, poate tocmai de aceea ...). Ca atare, n-am motive să mă încerce niscaiva îngrijorări privind viitorul lui de ”analist politic” – fiecare, cum își așterne, așa doarme. Secția în care lucra la Scânteia Tineretului prin 1980 se numea ”Cultură, reportaje și – atenție! – morală”. O fi rămas cu principiile morale din respectiva epocă, altfel greu de explicat salturile de pe o cracă pe alta și incredibilele viraje în susținerile pe care se simte obligat să le acorde (deși nu i-o cere nimeni) celor ... năpăstuiți.
După ce l-a stuchit cu toate puterile și din toate pozițiile pe Băsescu, a-ntors-o ca la Găgești și l-a pupat la modul curat libidinos. Motivația: Băsescu fiind un năpăstuit (?), arhanghelul Cristoiu trebuia să-l ia sub aripa-i binecuvântată și a-toate-acoperitoare. Plasarea automată și obligatorie a gazetarului de partea celui obijduit sună binișor la prima vedere, ar fi un soi de haiducie a veacului XXI, numai că minima morală pretinde să investești și ceva rațiune în actul susținerii necondiționate. La urma urmei, Jack Spintecătorul autohton Râmaru a suferit și oprobriul public, și pedeapsa capitală – trebuia compătimit și susținut până-n pânzele albe doar pentru că-i oropsit și are toată suflarea țării împotrivă? (Desigur, nu încape vreo comparație, am dus argumentarea către absurd doar din necesitățile demonstrației.)
Ce va face Cristoiu de acum înainte? Băsescu e bine-mersi la Cotroceni, ocrotit de un pact de neagresiune ce-l protejează și pe el, și pe Ponta inclusiv de violențele de limbaj (culmea ridicolului, nicăieri în lume nu s-a inventat și nu funcționează așa ceva; în materie de aiureli rămânem protocroniști!). Bietul (!) președinte o mai fi având nevoie de bărbătescul sprijin al lui Cri