Prea Fericitul Daniel, patriarhul României, a spus, în Pastorala de Crăciun, că egoismul distruge viața spiritaulă, iar iubirea și dărnicia aduc împlinire și sfințire. Sursa: REUTERS
"Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât fiul lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne-a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălţăm la el, la viaţa cerească. Firea noastră cea slăbănogită, într-adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aştepta pe cel ce-i va întinde mâna, cel ce-şi pierduse viaţa aştepta pe dătătorul ei", arată patriarhul Daniel în Pastorală, citând din Sfântul Grigorie de Nyssa, scrie Mediafax.
"Prezenţa tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci şi smeriţi, în aceşti fraţi prea mici ai săi se explică prin iubirea sa milostivă şi smerită pentru fiecare fiinţă umană. Taina omului-frate ne descoperă de fapt că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm. În acest înţeles duhovnicesc al iubirii milostive ca poartă a mântuirii omului, anul 2012 a fost consacrat în Biserica noastră drept An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", a adăugat PF Daniel în Pastorala de Crăciun.
Totodată, patriarhul Daniel a spus că, la cumpăna dintre ani, oamenii trebuie să mulţumească pentru binefacerile din 2012 şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu în tot ce vor să facă în 2013.